Campionate

Ultrașii Legiei, protest la amicalul cu Dinamo Kiev: „Frații Surkis sunt pro-Rusia! Nu vrem ca banii să ajungă în conturile lor”

Ultrașii celor de la Legia Varșovia Foto: Imago

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 05 aprilie 2022

Ultrașii celor de la Legia Varșovia au avut un mesaj clar îndreptat către conducerea clubului înaintea meciului amical pe care polonezii îl vor juca împotriva echipei lui Mircea Lucescu, Dinamo Kiev.

Dinamo Kiev urmează să aibă o serie de meciuri amicale caritabile în care să strângă bani pentru victimele războiului din Ucraina, printre adversare urmând a fi și FCSB.

Primul meci pe care ucrainenii l-au programat este cel împotriva Legiei Varșoviei, pe 12 aprilie. Ultrașii polonezi au avut un mesaj clar înainte de partidă, acuzându-i pe frații Surkis că sunt simpatizanți ai regimului Putin, și au anunțat că vor boicota amicalul. 

Ultrașii Legiei Varșovia: „Frații Surkis sunt pro-Rusia”

„Conform unor surse verificate și a informațiilor oferite de suporterii lui Dinamo Kiev, proprietarii clubului, frații Surkis, au fost întotdeauna pro-Rusia și au cooperat cu politicienii ruși.

Ambii au fugit din țară cu bani după începerea războiului. În aceste condiții, am decis să nu participăm la acest meci. Le cerem conducătorilor Legiei să nu transfere niciun ban în conturile fraților Surkis, sumele obținute să fie transferate doar într-un cont verificat, de încredere”, au scris pe pagina de facebook Nieznani Sprawcy, o grupare din peluza poloneză.

Dinamo Kiev trebuia să joace cu FCSB pe 6 aprilie

Jucătorii lui Dinamo Kiev au venit la București pentru a se antrena, dar nu vor începe aici turneul european de amicale sub numele „Meci pentru Pace! Stop războiului!”.

Inițial, fusese anunțat un test cu FCSB, miercuri, pe „Arcul de Triumf”. Confruntarea nu se va mai disputa, fiind amânată. „Vom juca și împotriva acestei echipe, însă nu pe 6 aprilie. Pentru noi, fiecare partidă e un lanț de eforturi organizatorice serioase, pentru a da respect duelului”, a declarat Igor Surkis, conform site-ului ucrainean Tribuna.com. Sugerează că ar fi fost prea repede miercuri.

Citește alte știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.