Veste bună pentru CFR Cluj: Mihai Bordeianu (30 de ani) nu are fractură, verdictul de care se temeau oficialii campioanei după accidentarea suferită de mijlocașul defensiv aseară, în victoria cu FC Argeș (2-0).
În minutul 76, la mijlocul terenului, Tofan a avut o intrare periculoasă, pentru care a și fost eliminat: s-a dus cu talpa deasupra mingii și l-a lovit pe Bordeianu, înlocuit apoi de Dan Petrescu.
Mihai Bordeianu, incert pentru CSU Craiova - CFR Cluj
Bordeianu a efectuat azi un RMN. Din informațiile obținute de GSP și confirmate de oficialii din Gruia, mijlocașul prezent la ultima acțiune a naționalei are o entorsă foarte gravă, NU fractură, care ar fi însemnat o pauză mult mai lungă.
Acum, CFR speră să-l recupereze pe Bordeianu chiar pentru partida următoare, cu Universitatea Craiova (duminică, ora 20:30). Mijlocașul va lua parte la mai multe ședințe de kinetoterapie în această săptămână.
În cel mai rău caz, Bordeianu va fi apt de joc la derby-ul cu FCSB de peste două etape.
Faultul în urma căruia Bordeianu a fost accidentat / Captură TV @Digi Sport 1Bordeianu a bifat în actuala stagiune 31 de partide în tricoul CFR-ului, reușind două pase decisive. În martie, a evoluat, cumulat, 112 minute și pentru naționala României, în amicalele cu Grecia (0-1) și Israel (2-2).
{{text}}