Liga Campionilor

Chelsea - Real Madrid 1-3. „Dați-i deja Balonul de Aur lui Benzema!” » Casillas, mesaj amuzant pentru fostul coleg

+14 Foto
FOTO: Imago

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Thursday, 07 April 2022

Real Madrid este cu un pas în semifinalele UEFA Champions League, după 3-1 pe terenul lui Chelsea.

  • Returul va avea loc pe 12 aprilie, pe stadionul „Santiago Bernabeu”
  • Cine merge mai departe din „dubla” Chelsea - Real va juca în semifinale cu învingătoarea duelului Manchester City - Atletico Madrid. În tur, „cetățenii” s-au impus cu 1-0.

La finalul meciului, Rio Ferdinand a avut cuvinte de laudă pentru Karim Benzema, marcatorul celor trei goluri ale ibericilor. 

Fostul fundaș al lui Manchester United a explicat importanța atacantului francez de 34 ani și spune că acesta trebuie să câștige următorul Balon de Aur.

Rio Ferdinand, încântat de Karim Benzema după Chelsea - Real Madrid

„Ar trebui ca deja să-i scrie numele pe următorul Balon de Aur și să-i dea trofeul. Și-a dus echipa la cel mai înalt nivel. Real Madrid zboară, iar el e talismanul echipei.

Când Cristiano Ronaldo era la Real Madrid, Benzema a fost umil și a acceptat să fie în plan secund. Știa ce înseamnă Cristiano pentru echipă. Dar acum a ieșit din umbră”, a spus Rio Ferdinand, citat de Marca.

Casillas, reacție amuzantă: „Benzema e Spiderman, e bunica ta și e președintele Statelor Unite”

Iker Casillas, fost portar la Real Madrid, a scris, într-un mesaj amuzant postat pe Twitter, că Benzema ar putea face orice își dorește.

K9 este Spiderman. K9 este Wolverine. K9 este portarul unei clădiri. K9 este cel mai bun prieten al tău. K9 e bunicul tău. K9 este președintele Statelor Unite. K9 este instructorul alături de care sari cu parașuta. K9 este îngerul tău păzitor. K9 este Dumnezeu!”, a scris Casillas.

Karim Benzema e precum vinul. E din ce în ce mai bun. E un lider, are personalitate, știe cât de important e și se comportă exemplar. Marchează mult și ajută echipa. E dificil pentru adversari să-l marcheze pentru că se mișcă mult. E un jucător complet. 

– Carlo Ancelotti

VIDEO Karim Benzema, al treilea marcator din istoria lui Real Madrid 

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.