Pep Guardiola (51 de ani), managerul celor de la Manchester City, este dorit pe banca naționalei Braziliei după Campionatul Mondial din acest an din Qatar.
Guardiola, al cărui contract cu „cetățenii” expiră în vara anului viitor, este văzut ca urmașul lui Tite pe banca „Selecao”.
Potrivit celor de la Marca, Federația braziliană deja i-a făcut o ofertă lui Guardiola: un contract pe 4 ani și un salariu de 12 milioane de euro pe sezon. Jurnaliștii spanioli anunță că există un entuziasm uriaș în Brazilia și sud-americanii sunt foarte încrezători că Pep va accepta oferta, deși este cu 8 milioane de euro mai puțin decât primește în acest moment la City.
Pep Guardiola: „Mi-ar plăcea să conduc o echipă națională la un Campionat Mondial”
Un alt lucru care le aprinde speranța brazilienilor este o declarație a lui Guardiola din 2021, în care dezvăluia că are ca obiectiv în carieră să antreneze o echipă națională.
„Cât timp voi fi în Anglia, voi fi aici, la Manchester City. Chiar dacă voi pleca și va fi să revin, m-aș întoarce numai aici. Nu aș antrena niciun alt club din Anglia în afară de City. Vreau să stau cât mai mult, atâta timp cât energia și dragostea mea sunt aici. După aceea nu știu ce se va întâmpla.
Mi-ar plăcea, am spus deja, ca atunci când termin aici să conduc o echipă națională la un Campionat Mondial. Dar nu este ușor să o găsești. Sunt puține posturi. Dacă nu va fi să fie, voi antrena cluburi în continuare, nu e nicio problemă”, spunea Guardiola în noiembrie 2021.
5Campionate Mondiale a câștigat Brazilia, cele mai multe din istorie
{{text}}