Vladimir Klitschko (45 de ani), fost boxer și unul dintre cei mai cunoscuți sportivi ucraineni, a oferit detalii despre modul în care soldații ruși își ascund crimele din orașul Mariupol, unul dintre cele mai bombardate de la începerea războiului.
Klitschko spune că rușii folosesc crematorii mobile pentru a arde cadavrele victimelor ucrainene și chiar a publicat o poză cu unul dintre acestea.
„Crematoriu mobil. Asta folosesc criminalii de război ruși în Mariupol, pentru a-și ascunde crimele. Apogeul groazei”, a transmis Vladimir Klitschko, pe Twitter.
Peste 5.000 de oameni au murit în Mariupol
Vadym Boichenko, primarul orașului Mariupol, a anunțat că peste 5.000 de civili au fost uciși de bombardamentele Rusiei. Dintre aceștia, 210 erau copii, potrivit Libertatea. Oficialul spune că aproape întreaga infrastructură a orașului a fost afectată și populația nu mai are acces la mâncare și apă ca urmare a distrugerii portului din oraș.
Volodimir Zelenski: „Rușii se tem că lumea va vedea ce e în Mariupol”
Președintele Ucrainei susține că ucrainenilor nu li se permite trimiterea ajutorului umanitar în Mariupol pentru ca rușii să poată ascunde numărul real al victimelor.
„Cred că unul dintre principalele motive pentru care nu putem primi ajutor umanitar în Mariupol este că, până când nu va fi totul «curățat» de soldații ruși. Aceștia se tem că lumea va vedea ce se întâmplă acolo”, a spus Zelenski.
{{text}}