Opinii

Cei mai proști din curtea școlii

Articol de Cătălin Striblea  —  vineri, 08 aprilie 2022

România nu încetează să uimească nicio clipă prin zelul depus de administrația sa ca să nu se facă, să nu se împlinească și mai ales să se acopere de hârtii. Iar această nouă știre depășește în ridicol multe pe care România le-a făcut în ultimii ani.

Curtea Constituțională a respins miercuri o lege care dă dreptul copiilor să se joace pe terenurile de sport ale școlilor și în afara orelor de program. Adică, dacă voiai să nu stai la calculator, ci să faci o miuță cu băieții și fetele, legea asta îți crea un cadru. În baza ei, primarii din mai multe orașe alcătuiseră regulamente care înlesneau această practică.

Pentru că sună frumos, legea a fost votată de o largă majoritate în Parlament. Ea era propusă de USR, dar nimeni nu a avut o problemă. Cu excepția guvernului Cîțu, care a trimis un aviz negativ. Spunea guvernul că nu se poate păzi baza materială și nici nu se poate asigura supravegherea copiilor. Adică nu se poate și nici nu vrem. Trecută cu tot cu aviz negativ, legea a fost trimisă la CCR de guvernul Ciucă și, drept urmare, picată.

Nu știm motivele. Sunt convins că e vorba de procedură. Aș pune mână în foc că legea era scrisă prost sau nu respecta normele constituționale, dar nu asta este problema aici, ci atitudinea față de subiect. Zbaterea a două guverne de coaliție a fost să nu se facă.

Și, acum, imaginați-vă penibilul scenei!

Cei nouă judecători ai celui mai înalt for juridic al țării se adună în ședință. Domnul Dorneanu, uns cu toate alifiile și articolele constituționale, domnul Morar, întemeietorul anticorupției, doamna Pivniceru, fie-i uitată plimbarea cu mașina lui Adrian Năstase, domnul Giani, marele luptător al SIIJ sau poate chiar doamna Stanciu, cea care mergea cu metroul la Înalta, trebuie să soluționeze problema.

Toată lumea e în robe roșii, cu dosare înalte în față și cu asistenții agitați. „Despre ce e vorba aici? Păi, ce să fie? Stabilim dacă au voie copiii în curtea școlii.” Să se fi clintit vreun mușchi, să fi fost vreun râs, să fi văzut enormitatea momentului? Sau s-au prăbușit pereții de uimire? 

După ani de manevre cu erate, tăieri sau netăieri de pensii, depinde pe unde ești, după mama manevrelor și incertitudinilor, iată - în sfârșit - o faptă de viață! Istoria nu va reține cum s-a săvârșit ședința. Îi știm doar rezultatul. Nu e constituțional să te joci în curtea școlii. Cel puțin nu în forma propusă.

foto: pixabay.com

Dar să lăsăm Radio Erevan să rezolve această chestiune. Și noi să ne adresăm faptelor clare.

În România a te juca sau a face sport de capul tău în curtea școlii este o excepție. Terenurile de sport ale școlilor stau închise sau se deschid contra cost pentru cine face o afacere. Un motiv este că se poate strica ceva, al doilea este că nu știm cine răspunde, dacă se întâmplă ceva rău.

De ani buni, această bază - de fapt cea mai mare bază pentru sport din România - este interzisă copiilor, de proști ce suntem. Pentru că nu e nevoie de lege, minister sau CCR ca să rezolvi așa ceva. Un director destoinic și un primar priceput ar fi deschis școlile miilor de copii sau adolescenți care vor pe teren. Ar fi găsit și bani de pază, ar fi responsabilizat părinții, ar fi căutat orice soluție care să aducă copiii la sport. Dar este mai comod fără. Sau mai bănos.

Și apoi ne plângem că nu avem medalii. Medaliile se construiesc aici, pe terenurile astea. De aici începe pasiunea. Dar aici, în primul rând se construiește ceva mai prețios: sănătatea, dorința de a te mișca, lucratul în comun, echipa. Sunt toate elementele unei societăți sănătoase. E puțin lucru asta?

Și poate vor zice unii că avem probleme mai grave, că e un război. Și o să vă întreb: în această țară de burtoși, cine o să fugă cu arma în mână? Copiii pe care i-am pus la calculator? Aceasta nu este o știre despre curtea unor școli, ci una despre învingerea lenei și construirea unei societăți mai puternice. Dar și despre cei mai proști din curtea școlii.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.