Laurențiu Reghecampf (46 de ani), antrenorul Universității Craiova, a transmis un mesaj suporterilor olteni, înaintea partidei cu CFR Cluj, din etapa #4 din play-off-ul Ligii 1.
- Universitatea Craiova - CFR Cluj se va juca duminică, 10 aprilie, la ora 20:30. Meciul e liveTEXT pe GSP.RO și în direct la TV pe Digi Sport1, Orange Sport 1 și Look Sport+.
Laurențiu Reghecampf: „Fac apel la răbdare”
„Mă aștept la o atmosferă incendiară pe stadionul nostru. Fac apel la răbdare, pentru că jucătorii noștri vor avea nevoie. Întâlnim o echipă împotriva căreia marchezi foarte greu. Încercăm să nu primim gol. Rugămintea pentru fani este să aibă răbdare și să sprijine jucătorii, pentru că întotdeauna meciurile cu CFR au fost dificile și nu este ușor să îi bați în maniera în care își doresc suporterii.
Știu dorința lor, cunosc temperamentul oamenilor din Oltenia, dar de multe ori ar trebui să ne gândim la rezultat și la ce trebuie să facem pentru a obține cele 3 puncte puse în joc”, a spus Reghecampf la conferința de presă premergătoare meciului cu CFR.
Reghecampf: „Am pretenții mai mari de la jucători”
„Urmează un meci foarte greu. Venim după un meci câștigat cu FCSB, dar, sincer să fiu, jocul echipei noastre nu mi-a plăcut. Am spus-o și după meci. Am pretenții mult mai mari de la jucători pentru că știu nivelul lor, știu ce fac zi de zi cu ei la stadion.
Mă aștept ca la meciurile contra echipelor bune din campionat, mă refer la FCSB și CFR, evoluțiile lor să fie aproape la fel ca la antrenamente”, a mai declarat antrenorul Universității Craiova la conferința de presă.
Noi ne dorim să ajungem cât mai aproape de FCSB. Nu cred că e cazul să vorbim despre șansele de a câștiga campionatul. Încercăm să ajungem pe locul doi. Am făcut multe greșeli, noi suntem vinovați, am pierdut puncte foarte multe
Laurențiu Reghecampf
{{text}}