"Mi-e dor! Mă duc după ele!"

Jucător valoros în Italia, antifascist convins, Vittorio Staccione a avut de înfruntat prigoana oamenilor lui Mussolini. Soția și fiica i-au decedat, a refuzat să evadeze, ajungând într-un lagăr de concentrare de unde nu a mai scăpat

Pe 13 martie 1944 l-au săltat a "n"-a oară. Da, pierduse șirul. Cei de la OVRA, Organizația de Represiune a Antifasciștilor, îl urmăreau de multă vreme. Îl luau, îl coborau în beciuri, îl băteau numai peste tibie cu un par de lemn – "Na, fotbalistule, e bine?" – apoi îl lăsau slobod.

Când își revenea, după câteva zile trecea iar pe acolo. Dar îl "rupeau" cu un fel de respect, grație trecutului său de atlet cunoscut. Așa era și acum. Normal, nu mai putea scăpa, dar, după ce l-au pus să scrie câteva declarații, i-au spus că se poate duce până acasă, să-și ia niște haine mai groase. "Urmează o călătorie ceva mai lungă, în nord. Și acolo e cam frig!", auzise.

A plecat, s-a întors. S-a întors, deși putea fugi, putea evada! N-a vrut! De ce? "Așa suntem noi, cei din Piemonte. Ne-ai văzut, vreodată, plângând?", a întrebat.

Nu avea voie în cronici! Apărea cu "X"!!!

Vittorio Staccione. Sau Staccione I, pentru a nu fi confundat cu al său frate, Eugenio. Mijlocaș. Tifoso del Toro de pe vremea când abia putea să se țină pe picioare, îmblânzea mingea ca nimeni altul. Acolo, la periferia orașului Torino, a fost găsit de către Enrico Bachmann, căpitanul trupei. Prinsese, ca mijlocaș, două meciuri în sezonul ’23-’24. Când l-au luat în armată, a ajuns la Cremonese.

Ura atât de mult fascismul și se "lăuda" cu asta peste tot încât în cronicile din "Cremona Nuova" apărea cu "X" în dreptul numelui! După 25 de prezențe, cei de la Torino și-au dat seama că trebuie să-l cheme înapoi. A devenit campion cu ei, deși titlul avea să fie pierdut, apoi, la "masa verde", din cauză că s-ar fi auzit că un meci, cel cu Juve, fusese "cumpărat", faimosul "caso Allemandi". 

A ajuns la Fiorentina, unde fondator era Luigi Ridolfi, prieten intim cu Benito Mussolini. Uneori viața bate filmul, nu-i așa? Aici s-a găsit cu Bruno Neri, și el antifascist. Ura "cămășile negre". Într-o seară, tocmai una dintre acestea a venit la el, într-un bar de pe Via Migletti. I-a spart, efectiv, în cap o halbă de bere. N-a zis nimic.

Se luase cu Giulia Vanetti, femeie frumoasă. La nașterea Mariei Luisa, pieriseră... Și mama, și fiica. O dramă din care nu avea să-și mai revină niciodată.

Când s-a lăsat, la doar 31 de ani, a găsit de muncă la FIAT. Ura Italia "Ducelui". Inițiase, la început de martie 1944, faimoasa grevă de la Torino, Milano ori Genova, prin care muncitorii cereau drepturi și încetarea războiului. OVRA era pe urmele sale. S-a întors, deși putea evada.

Deținutul 59.160. 186 de trepte la Mauthausen

L-au suit în convoiul numărul 34. A plecat spre Verona, de aici în Austria. A înțeles ce se petrece cu el în momentul când s-a dat jos din tren și a devenit deținutul cu numărul 59.160.

"Prizonier politic", triunghi roșu. Era 28 martie 1944. Ajunsese în infern, Lagărul Mauthausen-Gusen. Pe 9 aprilie a adunat 40 de ani, înconjurat de teroare și de moarte. Vedea, zilnic, cele 186 de trepte. "Faimoasele" scări. L-au bătut un an de zile. Fix în piciorul unde-l loveau și ai lui italieni. S-a infectat. A dat în cangrenă. A dus-o, în niște dureri crunte, până pe 16 martie 1945.

Data "oficială" a morții sale. Pe 3 mai, primele trupe americane, eliberatoare, intrau aici. N-a mai apucat. Zice-se că înainte de a pieri, a spus doar atât: "Mă duc după ele. Mă așteaptă și îmi este dor". Ferdinando Valletti, fost jucător la AC Milan, supraviețuitor al acelor orori, i-a stat aproape până în ultima clipă și a confirmat.

Nu l-au uitat. Pe 16 iunie 2015, în interiorul stadionului "Giovanni Zini" din Cremona, au dezvelit o placă de marmură, în memoria sa. Unul dintre sculptorii care au venit cu ideea monumentului a fost Mario Coppeti, clasa 1913. Ajunsese la 102 ani și, pe când avea doar 11, îl văzuse pe Staccione evoluând pentru Cremonese. Șapte sezoane mai târziu, eroul era introdus în "Hall of Fame"-ul celor de la Fiorentina, drept cel mai bun jucător din anii ’20-’30.

* Sursa: "Il mediano di Mauthausen"