Liga 1

Zeci de scaune distruse pe stadionul Giulești, abia inaugurat! » „Suporteri huligani" versus „E vina constructorului, le-a făcut prea fragile"

Noua arenă are „carii” la câteva săptămâni de la inaugurare // FOTO Cristi Preda

Articol de Marius Mărgărit  —  sâmbătă, 09 aprilie 2022

Abia inaugurat, noul stadion din Giulești are primele probleme în tribune, unde zeci de scaune au cedat. Surse din cadrul clubului Rapid acuză că sistemul de prindere e foarte precar.

S-au disputat doar două evenimente pe noul Giulești, inaugurarea și meciul de campionat cu Botoșani, dar înainte de întâlnirea din Youth League, Dinamo Kiev - Sporting Lisabona, s-a putut vedea deja că în special în peluza galeriei, dar și în câteva zone de la tribuna a doua, zeci de scaune sunt deja rupte! 

Surse din cadrul clubului feroviar susțin că ar fi vorba despre 97, cele mai multe desprinse din sistemul de prindere.

Rapid acuză: „Poate n-a fost cea mai bună idee a constructorului să facă acel sistem de prindere a scaunelor”

„Poate n-a fost cea mai bună idee a constructorului să facă acel sistem de prindere a scaunelor pe un cadru de metal. E un metal moale, cu o rezistență redusă. Era mai bine să fi fost fixate pe betonul gradenelor de beton. 

Scaune rupte pe noul stadion Giulești, foto: GSP

Scaunele nu s-au spart, au cedat sub greutatea unora. Plus că, mai ales în peluză, oamenii dansează, se bucură, iar spațiul dintre scaune nu e suficient și de aceea se mai suie și cu picioarele pe ele. Nu știm de ce s-a ales această variantă de către cei de la Erbașu", au explicat aceleași surse.

Constructorul noului stadion Giulești se apără: „E vandalism!"

Nu este exclus ca, fiind în perioada de garanție, să se caute o altă soluție cu cei de la firma care a făcut stadionul. Operațiunea ar fi însă extrem de anevoioasă.

Surse din cadrul companiei de construcții Erbașu susțin că „ruperea scaunelor, chiar și din suporți, nu mai intră la garanție, ci la vandalism. Scaunele sunt montate să stai acolo, nu să te urci cu picioarele sau să sari pe ele"

Rapid și-a asigurat o rezervă de aproximativ 3% din capacitatea stadionului, pentru astfel de situații, mai ales că în arenă există scaune în 3 nuanțe diferite de vișiniu și una de alb

Ne așteptam să se întâmple. Scaunele nu s-au rupt cu intenție, nici nu exista vreun motiv, cele mai multe au pur și simplu au cedat. Suporterii noștri sunt mai pătimași. Avem un protocol cu clubul de fotbal și vor plăti remedierea lor
- Mugur Bolohan, vicepreședinte CS Rapid

VIDEO Adrian Mutu, înainte de UTA - Rapid: „Ne așteaptă un meci foarte dificil”

>

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.