Rapid a învins-o pe UTA la Arad, scor 2-0. Alexandru Ioniță II (27 de ani) și Rareș Ilie (18 ani), marcatorii celor două goluri, nu concep ratarea primului loc în play-out.
„Un meci foarte dificil, cu un adversar foarte bun. Am suferit pentru cele 3 puncte. Au fost mult mai agresivi decât noi, trebuie să recunoaștem. A fost meritul lui Rareș Ilie la primul gol, a centrat foarte bine, și norocul meu că am o frizură bună și mi-a alunecat foarte bine.
Știm ce avem de făcut, apărarea a fost impecabilă în această seară. Iar din cele două-trei ocazii am reușit să marcăm. Ați văzut ce joc au făcut Cristi Săpunaru, Dandea, Junior Morais, Dragoș Grigore, toți”, a spus Alexandru Ioniță II, la Orange Sport.
Rareș Ilie și Alexandru Albu, după UTA - Rapid: „Merităm să fim pe primul loc”
„Ca realizări nu am avut niciodată gol și pasă într-un meci. Ca joc, cel puțin în prima repriză nu prea am existat. Au fost multe meciuri mai bune. Ne-am dorit play-off-ul. L-am ratat, iar acum ne-am stabilit ca obiectiv locul 1. Echipele de aici sunt sub noi ca valoare.
Jucătorii cu experiență ne încurajează. Primesc libertate din partea lor. Uneori mă și ceartă, dar e foarte bine. Unde să fie mai bine decât pe locul 1?”, a comentat și Rareș Ilie.
Am intrat puțin mai greu în meci, dar suntem bucuroși pentru această victorie. Am pregătit ceva, dar din păcate nu ne-a avantajat nici terenul. Ei îl cunoșteau mult mai bine. Mister ne-a spus ce să schimbăm în partea secundă. S-a văzut asta. Merităm să fim pe primul loc în play-out.
- Alexandru Albu
Rapid, lider în play-out: clasamentul ACUM
Rapid își consolidează poziția de lider în play-out cu victoria de astăzi, obținută într-o atmosferă „de foc”, cu 11.500 de oameni în tribune. „Elevii” lui Mutu au 32 de puncte, 3 peste FC Botoșani, 5 peste Sepsi OSK. Cele două echipe au, însă, un meci în minus jucat, urmând să se înfrunte duminică în duelul direct.
{{text}}