Charles Leclerc (24 ani), pilotul monegasc de la Ferrari, a câștigat fără probleme Marele Premiu al Australiei, a treia cursă a sezonului. Rivalul Verstappen a abandonat pentru a doua oară!
Cursa a fost controlată de la start până la final de Charles Leclerc, care nu a întâmpinat niciun fel de problemă pe parcursul întregului Grand Prix.
Charles Leclerc, victorie în Marele Premiu al Australiei
Leclerc a dominat categoric week-end-ul de la Melbourne, unde a bifat un Grand Slam: pole position, cel mai rapid tur și șefia cursei pe toată durata acesteia.
Situația nu a fost la fel de bună și pentru Carlos Sainz Jr, colegul său de la Ferrari. Ibericul, plecat de pe 9, a abandonat după nici două tururi finalizate. Prea agresiv, a pierdut controlul monopostului și a ieșit în decor.
Max Verstappen (Red Bull Racing) pierde din nou puncte importante! După abandonul din prima rundă, campionul mondial en-titre a fost nevoit să abandoneze în turul 39 din cauza unei probleme la motor. Vettel, care a lipsit la primele două curse după ce a fost infectat cu Covid-19, a abandonat și el în turul 22.
Podiumul a fost completat de Sergio Perez (Red Bull Racing) și George Russell (Mercedes). Vicecampionul mondial, Lewis Hamilton n-a avut cel mai bun parcurs și a încheiat doar pe locul 4.
Următorul Grand Prix va avea loc la Imola, în weekendul 22-24 aprilie.
Clasamentul Marelui Premiu al Australiei
| 1. Leclerc (Ferrari) | 26p* | |
| 2. Perez (Red Bull) | 18p | |
| 3. Russell (Mercedes) | 15p | |
| 4. Hamilton (Mercedes) | 12p | |
| 5. Norris (McLaren) | 10p | |
| 6. Ricciardo (McLaren) | 8p | |
| 7. Ocon (Alpine) | 6p | |
| 8. Bottas (Alfa Romeo) | 4p | |
| 9. Gasly (Alpha Tauri) | 2p | |
| 10. Albon (Williams) | 1p |
- Au terminat în afara punctelor: 11. Guanyu (Alfa Romeo), 12. Stroll (Aston Martin), 13. Schumacher (Haas), 14. Magnussen (Haas), 15. Tsunoda (Alpha Tauri), 16. Latifi (Williams), 17. Alonso (Alpine).
- Au abandonat: Sainz (Ferrari), Vettel (Aston Martin), Verstappen (Red Bull)
- Leclerc a primit un punct suplimentar pentru stabilirea celui mai rapid tur.
Clasamentul general - piloți
| 1. Leclerc (Ferrari) | 71p | |
| 2. Russell (Mercedes) | 37p | |
| 3. Sainz (Ferrari) | 33p | |
| 4. Perez (Red Bull) | 30p | |
| 5. Hamilton (Mercedes) | 28p | |
| 6. Verstappen (Red Bull) | 25p | |
| 7. Ocon (Alpine) | 20p | |
| 8. Norris (McLaren) | 16p | |
| 9. Magnussen (Haas) | 12p | |
| 10. Bottas (Alfa Romeo) | 12p | |
| 11. Ricciardo (McLaren) | 8p | |
| 12. Gasly (Alpha Tauri) | 6p | |
| 13. Tsunoda (Alpha Tauri | 4p | |
| 14. Alonso (Alpine) | 2p | |
| 15. Guanyu (Alfa Romeo) | 1p | |
| 16. Albon (Williams) | 1p |
Clasament general - constructori
| 1.Ferrari | 104p | |
| 2. Mercedes | 65p | |
| 3. Red Bull Racing | 55p | |
| 4. McLaren | 24p | |
| 5. Alpine | 22p | |
| 6. Alfa Romeo | 13p | |
| 7. Haas | 12p | |
| 8. Alpha Tauri | 10p | |
| 9. Williams | 1p | |
| 10. Aston Martin | 0p |
{{text}}