Liga 1

CSU CRAIOVA - CFR CLUJ. Pe mâna lui Hindrich » Eroare a portarului campioanei la golul lui Crețu

+8 Foto
Intervenția lui Otto Hindrich // foto: Raed Krishan

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Sunday, 10 April 2022

Alexandru Crețu (29 de ani) a profitat de o greșeală a portarului Otto Hindrich (19) și a deschis scorul în minutul 18 al meciului dintre CSU Craiova și CFR Cluj.

Servit din banda stângă de Andrei Ivan, Crețu a făcut o preluare largă în interiorul careului mare, din care i-a depășit pe ambii stoperi „vișinii”, Graovac și Burcă.

Otto Hindrich, ezitant la golul de 1-0 din CSU Craiova - CFR Cluj

Otto Hindrich, tânărul portar al celor de la CFR Cluj, a ieșit în întâmpinarea mijlocașului Craiovei, dar a făcut-o ezitant.

Hindrich a ajuns primul la minge, dar a trecut mâna peste ea, atingând-o ușor, ceea ce i-a permis lui Crețu să rămână în posesie și să împingă balonul în plasă.

+8 Foto
CSU Craiova - CFR Cluj // foto: Raed Krishan

„Cred că are și Hindrich o «contribuție» la reușită”, a opinat Emil Grădinescu, comentatorul meciului pe Orange Sport.

+8 Foto
CSU Craiova - CFR Cluj // foto: Raed Krishan

Otto Hindrich: „Ori de câte ori fac o greșeală, colegii mă ceartă”

Hindrich a ajuns titular la CFR Cluj în primul rând datorită vârstei, întrucât se pliază regulii U21. El a avut o prestație ezitantă și la meciul cu FCSB din returul sezonului regulat, scor 3-3, ceea ce nu le-a picat bine coechipierilor.

„Este o atmosferă rece și există multă presiune. Jucătorilor nu le pasă cine este în echipă, ci doar să fie cei mai buni coechipieri. Ori de câte ori fac o greșeală, se uită urât la mine și mă ceartă. Nu e vorba că nu mă plac. Mă plac și încearcă să mă ajute, dar când există o astfel de situație mă ceartă. De exemplu, după meciul cu FCSB”, a dezvăluit Hindrich. 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.