CS Universitatea Craiova a câștigat derby-ul cu CFR Cluj, scor 3-2. Mihai Rotaru, finanțatorul oltenilor, mizează că Jovan Markovic va deveni golgeterul Ligii 1 sezonul următor.
Mihai Rotaru nu crede că CSU Craiova poate lupta pentru titlu în acest sezon, dar e sigur că anul viitor, cu Jovan Markovic în formă, calculele vor fi altele.
Mihai Rotaru, după CS Universitatea Craiova - CFR Cluj 3-2
„Să fie primit, a fost o sărbătoare! În Oltenia prind astfel de meciuri. Noi nu rămânem datori, noi provocăm celelalte echipe la recorduri de audiență.
Și anul trecut le-am bătut pe amândouă, FCSB și CFR, într-o săptămână. Continuă tradiția. Le-am transmis indirect că le vom bate pe amândouă. E frumos când câștigi în minutul 93. Pardon, 96. Nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece.
Nu visăm la primul loc, dar locul 2 e realizabil. Dacă am fi bătut FC Voluntari, astăzi am fi fost pe locul 2, eram noi în lupta pentru titlu. Pentru noi e mai importantă Cupa, ea ne duce sigur în Conference League”, a spus Mihai Rotaru, la „Digi Sport Special”.
Jovan Markovic, pariul lui Mihai Rotaru
Jovan Markovic (19 ani) a fost introdus de Reghecampf în repriza secundă și a marcat un gol superb, cu un stâng excelent plasat, de la marginea careului de 16 metri. A fost reușita de 2-2.
„Markovic este un bun național, spunem asta de când avea 13 ani. Noi, de la Craiova, apoi presa, toată lumea trebuie să aibă grijă de el. Glumea: «Ce vreți de la mine, m-am apucat de fotbal de câteva luni».
I-am spus că anul viitor trebuie să dea 35 de goluri lejer, 30-35 de goluri într-un sezon. Dacă ne uităm la tot ce a făcut în acest sezon, în fiecare meci a avut 2-3 ocazii mari. Culmea, și le-a construit singur. E primul sezon în care joacă mai multe minute”, a spus Rotaru.
Rotaru speră ca FC Voluntari să o învingă luni pe FCSB și să ajute CSU Craiova în lupta pentru locul 2: „Sunt sigur că cei de la Voluntari. Glumeam cu cineva de acolo, nu voi da nume: «Îi bateți voi pe ăștia de la Cluj, îi batem noi pe FCSB, și toată lumea e fericită. Voi terminați pe 2, noi terminăm pe 3”.
Eu zic că pot fi atacantul naționalei, mă bucur că am reușit să fac un joc bun, sper să am cât mai multe astfel de jocuri și să ajung și la națională.
- Jovan Markovic
{{text}}