Liga 1

AFAN, reacție după ce FRF a anunțat o victorie la TAS: „S-au grăbit!”

Federaţia Română de Fotbal a transmis astăzi că TAS i-a dat dreptate într-un dosar în care AFAN contesta modul în care formațiile din Brașov și Brăila au primit dreptul să evolueze în al doilea eșalon. Emilian

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 11 aprilie 2022

Federaţia Română de Fotbal a transmis astăzi că TAS i-a dat dreptate într-un dosar în care AFAN contesta modul în care formațiile din Brașov și Brăila au primit dreptul să evolueze în al doilea eșalon. Emilian Hulubei a oferit o replică.

Emilian Hulubei, președintele AFAN, a reclamat că în ședința Comitetului Executiv al FRF de pe 19 iulie 2021, formațiile ASR Brașov și Dacia Unirea Brăila, nou promovate în al doilea eșalon, au reușit să treacă activitatea pe altă societate, fără a achita datoriile către foști jucători.

Astăzi, FRF a publicat o decizie favorabilă venită de la TAS, iar Emilian Hulubei susține că a fost un viciu de procedură.

Comunicat AFAN: „Federația s-a grăbit să anunțe pe site-ul oficial”

„Deși Federația Română de Fotbal s-a grăbit să anunțe pe propria-i pagina de internet că Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne TAS a validat deciziile Comitetului Executiv al FRF din 19 iulie 2021 prin respingerea apelului declarat de Emilian Hulubei, Președintele AFAN, acest lucru este total fals. Este adevărat, apelul Președintelui AFAN împotriva respectivelor decizii a fost respins, dar acest lucru nu reprezintă o recunoaștere a legalității acestora. 

Ce uită Federația Română de Fotbal să informeze este că apelul a fost respins pentru motivul că s-a considerat greșit faptul că a fost introdus doar împotriva federației și nu și împotriva cluburilor FC Brașov – Steagul renaște, AFC 1919 Dacia Unirea Brăila, Corona Brasov și ACS Dacia Unirea Brăila, în speță cluburile pentru care, a considerat Președintele AFAN, FRF a ocolit, omis și încălcat regulamentele. 

Nu, domnilor, respingerea apelului nu conferă, nici macar aparent, un aer de legalitate procedurii pe care ați urmat-o. Nu vă validează faptul ca ați încălcat cu bună știință prevederile Statutului FRF și ale Regulamentului de Organizare a Activității Fotbalistice. Doar s-a speculat o posibilă scăpare în formularea respectivei căi de atac prin neincluderea, alături de FRF, și a cluburilor direct afectate de o eventuală hotărâre nefavorabilă lor. 

Dar, pe viitor, în cazul în care FRF va repeta astfel de încălcări ale propriilor regulamente, vom complini și lipsurile reclamate de către TAS când vom ataca deciziile neconforme”, se arată în comunicatul celor de la AFAN.

VIDEO Emilian Hulubei, despre cea mai mare datorie recuperată de AFAN: „Uitase de 300.000 de euro”

>

Citește și alte știri din fotbalul românesc:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.