Liga 1

Jovan Markovic, ținta contestatarilor și după gol: „Nu arată a jucător profesionist de fotbal”

Jovan Markovic, neiertat nici după gol: „Nu arată a jucător profesionist de fotbal” // foto: Imago

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 11 aprilie 2022

Universitatea Craiova s-a impus dramatic, scor 3-2, în fața campioanei CFR Cluj în etapa #4 din play-off-ul Ligii 1. Jovan Markovic (21 de ani) a renăscut speranțele oltenilor grație golului egalizator reușit în minutul 69, dar și așa, în ciuda faptului că a fost desemnat omul meciului, criticile la adresa sa nu au întârziat să apară.

Robert Niță, fostul fotbalist de la Rapid, l-a pus pe Markovic la zid după succes, considerând că mai are mult de muncă pentru a fi cu adevărat un sportiv profesionist. Acesta a făcut referire inclusiv la kilogramele în plus ale atacantului oltenilor, fiind de părere că Markovic ar trebui să dea dovadă de maturitate și atunci când ajunge în sala de mese.  

Jovan Markovic, pus la zid și după succes

Tânărul atacant al oltenilor a deschis drumul spre revenirea formației lui Reghecampf în partida cu CFR, iar la finalul duelului a avut curajul să afirme că poate reprezenta o soluție și pentru ofensiva naționalei, acolo unde speră să ajungă cât de curând. 

Chiar și așa, în ciuda prestației solide pe care a arătat-o după pauză, atunci când a fost introdus pe teren în locul lui Elvir Koljic, Markovic nu a scăpat de contestatari, care nu au cuvinte de laudă la adresa acestuia nici după victorii.

„Ar trebui transpusă puțin maturitatea asta și în sala de mese sau în sala de forță, cel puțin. Mi se pare că nu arată a jucător profesionist de fotbal. E un jucător de forță, e un jucător de la care se așteaptă să marcheze zeci de goluri...

Am un cunoscut la Clinceni. L-am întrebat de ce nu joacă, pe vremea când se afla acolo. Mi-a spus că avea vreo opt kilograme în plus. Nu îi dădea 25-30 minute pentru că nu ducea", a declarat Robert Niță, la Pro Arena.

Markovic este un bun național, spunem asta de când avea 13 ani. Noi, de la Craiova, apoi presa, toată lumea trebuie să aibă grijă de el. I-am spus că anul viitor trebuie să dea 35 de goluri lejer. 
- Mihai Rotaru, finanțator CSU Craiova

8este nota primită de Jovan Markovic, după meciul cu CFR, din partea Gazetei Sporturilor, fiind desemnat omul meciului

10 goluriare atacantul oltenilor în acest sezon, fiind al doilea cel mai bun marcator din tabăra alb-albastră, după Andrei Ivan

VIDEO „U“ Craiova – CFR 3-2 / Oltenii exultă după ce au răpus „balaurul“

>

Citește mai multe știri

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.