Liga 1

Gigi Becali: „Sîntem campioni!”

Articol de Andrei Crăiţoiu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, consideră că este imposibil ca Steaua să mai piardă prima poziţie


Patronul din Ghencea a vorbit în exclusivitate cu Gazeta Sporturilor imediat după fluierul de final de la Mioveni. Becali se afla în incinta Aeroportului din Craiova, acolo unde a urmărit meciul Clujului. Gigi Becali a decolat spre Bucureşti pentru a fi alături de familie, în noapte de Înviere.



- Domnule Becali, o victorie la Craiova, cumulată cu un semieşec al Clujului la Mioveni. Ce spuneţi?

- Sînt foarte fericit, poate cel mai fericit om de pe pămînt în acest moment. Sînt bucuros că am reuşit să cîştigăm la Craiova, unde am întîlnit un adversar valoros, un adversar care şi-a dorit să ne încurce, dar nu i-a ieşit.

- Unde a greşit Steaua la Craiova?
- Nu a greşit nicăieri. Poate a existat o lipsă foarte mică de concentrare după ce am reuşit să deschidem scorul, dar imediat după egalare, băieţii s-au mobilizat şi au reuşit golul victoriei.

- Steaua porneşte mai greu, de ce?
- Este greu pe acest final de campionat să porneşti tare din primul moment. Am jucat multe meciuri foarte importante, mai ales meciurile din retur au fost considerate de către noi ca o finală. Nu pot să spun că sînt nemulţumit de ceva, din moment ce sîntem pe primul loc şi am cîştigat trei puncte la Craiova.

- Mioveniul a ajutat Steaua, a remizat cu CFR.
- Am auzit! Sînt bucuros şi în le mulţumesc că au jucat pe bune şi nu s-au dat la o parte din calea CFR-ului. Au demonstrat că sînt o echipă bună, care a pus probleme echipelor mari.

- Mai poate pierde Steaua prima poziţie?
- E imposibil! Dar sincer să fiu îmi este frică de meciul cu Dinamo de săptămîna viitoare. Eu sper să facem un meci bun, să cîştigăm şi să fim campioni imediat după finalul acelui meci. Vreau să sărbătorim înainte de final pentru că merităm.

- Urmează meciul cu Dinamo şi cel cu Gloria Buzău.
- V-am spus, meciul cu Dinamo e foarte important pentru noi. Vom juca pînă în ultima secundă cu gîndul la titlu! Oricum sîntem campioni în acest moment.

- Cei de la Craiova acuză Steaua că primul gol a fost marcat din ofside.
- Foarte bine. După ce am cîştigat la Craiova cu 2-1, Mioveniul a remizat cu CFR 0-0, Dumnezeu mi-a mai făcut o bucurie şi am dat gol şi din ofside.

CFR Cluj va întîlni Gloria Bistriţa sîmbătă, de la 20:45, live video pe Antena 1 şi gsp.ro, iar Steaua va juca în Ştefan cel Mare duminică, de la 20:30, live video pe Kanal D şi gsp.ro.

În ultima etapă ambele echipe vor juca de la ora 17:00, Steaua acasă cu Gloria Buzău şi CFR Cluj pe Ion Moina, cu U Cluj. Ambele meciuri vor putea fi urmărite live video pe gsp.ro.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.