FCSB s-a impus cu scorul 4-0 în fața celor de la FC Voluntari, într-o partidă din etapa #4 a play-off-ului Ligii 1, iar în urma victoriei roș-albaștrii relansează campionatul, apropiindu-se la cinci puncte de liderul CFR, pe care îl va întâlni runda viitoare în Gruia.
Liviu Ciobotariu, tehnicianul ilfovenilor, s-a declarat dezamăgit de prestația avută de elevii săi și consideră că este total răspunzător de rezultatul bifat pe Arena Națională.
Liviu Ciobotariu, după FCSB - FC Voluntari 4-0: „A fost o zi neagră”
„Am făcut foarte multe greșeli, am început practic de la 0-1, din minutul 5, după un contraatac. Noi rar primeam goluri dintr-o astfel de fază. Al doilea gol a venit în urma unei greșeli de poziționare. Îmi asum acest rezultat, atât eu am făcut greșeli, cât și jucătorii mei. Este un duș rece pentru noi, nu am primit patru goluri într-un joc de când sunt eu la echipă. A fost o zi neagră.
Nu ar trebui să apară automulțumirea. Veneam după două rezultate pozitive, câștigaserăm jocurile cu Craiova și Farul, aveam un moral bun. Am jucat pe Național Arena, pe un gazon senzațional, și trebuia să avem altă atitudine și altă exprimare în joc. Azi nu ne-a ieșit nimic, am făcut act de prezență.
Am făcut schimbări la pauză, pentru că nu erau într-o formă bună și le-am dat și celorlalți șansa să joace, dar nu a fost de ajuns. Mă așteptam să facem un joc bun, ne pregătiserăm bine, aveam moral, dar nu a fost ceea ce ne-am dorit noi”, a declarat Liviu Ciobotariu, la flash-interviul de la finalul jocului.
Sunt două jocuri importante pentru noi (n.r. dubla cu FC Argeș - campionat și Cupa României). Primul este în campionat și trebuie să câștigăm, pentru că nu am făcut-o niciodată în istorie în fața celor de la FC Argeș. La trei zile vom juca prima manșă în Cupa României și va trebui să menajez câțiva jucători.
- Liviu Ciobotariu, antrenor FC Voluntari
Pentru asta e frumos fotbalul, că săptămâna viitoare putem să reparăm. Nu știu ce s-a întâmplat, am jucat pe un teren frumos, cu suporterii FCSB prezenți în tribune. Nu știu ce s-a întâmplat, a fost o zi mai proastă. Cei de la FCSB au fost mai agili. Am fost mulțumiți de ultimele rezultate. Am așteptat acest meci, voiam să obținem mai mult. Azi au fost mai buni la toate capitolele.
Vreau să dau tot ce e mai bun, mai avem și semifinala Cupei, sper că și finala. Noi vrem să arătăm bine la fiecare meci. Vrem să câștigăm Cupa și să ajungem pe un loc mai sus. Se poate! Nu știu ce s-a întâmplat azi.
- Vadim Rață, mijlocaș FC Voluntari
{{text}}