FCSB - FC Voluntari 4-0. Roș-albaștrii au strivit niște ilfoveni lipsiți de orice ambiție, prin golurile lui Olaru, Ianis Stoica și Florin Tănase (2), s-au apropiat la 5 puncte de lider și se pregătesc acum pentru șocul campionatului, CFR-FCSB, care va avea loc duminică.
După un start promițător, FC Voluntari a cedat repede și apoi a dispărut dintr-un joc pe care FCSB l-a avut la discreție, un antrenament cu public ce o apropie iar de CFR Cluj.
Darius Olaru, dezlănțuit: a primit nota 9, cea mai mare de la FCSB
Cu un gol și două assist-uri, Darius Olaru a fost MVP-ul roș-albaștrilor contra lui FC Voluntari.
Cerut tot mai insistent în echipa națională, mijlocașul a fost la înălțime: mai întâi, a reluat, nestingherit, simplu, centrarea-lob a lui Octavian Popescu. Apoi, în repriza secundă, s-a distrat cu apărarea lui Ciobotariu, oferindu-i două pase de gol lui Florin Tănase. A primit nota 9 din partea GSP, cea mai mare din tabăra lui Toni Petrea.
Olaru n-a fost singurul FCSB-ist care a ieșit în evidență. Revenit printre titulari, de data aceasta în flancul drept al apărării, Ovidiu Popescu a avut o evoluție sigură. A încasat nota 8, după ce a oferit și un assist.
Decisivi în această formulă, Florin Tănase, Ianis Stoica și Octavian Popescu au fost recompensați cu 7, la fel ca Vinicius și Iulian Cristea, cei doi stâlpi incontestabili ai defensivei.
Doar Mamut, schimbat la pauză, Șut și Cordea n-au fost la nivelul colegilor: toți au luat nota 5.
Florin Tănase, cel mai bun marcator în istoria play-off-ului
Cu cele două reușite de aseară, Florin Tănase a adunat 20 de goluri în faza finală a campionatului, devenind golgeterul all-time al play-off-ului, care a fost introdus în 2016. Este urmat în acest clasament de Denis Alibec, cu 19, și de Ciprian Deac, cu 17.
15 goluriare acum Florin Tănase, care l-a egalat în clasamentul golgeterilor Ligii 1 pe atacantul de la Farul, Jefte Betancor
Sincer, nu mă așteptam la un asemenea scor, ci la un meci mult mai greu, după ce fusese în sezonul regulat. Va fi foarte greu cu CFR Cluj. Probabil că ei se vor închide, că n-au nevoie de victiorie, dar noi mergem acolo să câștigăm.
- Mihai Pintilii, antrenor secund FCSB
FC Voluntari, de nerecunoscut
Luni seara, pe Arena Națională, FC Voluntari a fost doar o umbră a echipei care impresiona în sezonul regulat. Fotbaliștii lui Liviu Ciobotariu nu s-au ridicat la înălțimea partidei, iar notele acordate în caseta tehnică din Gazeta au fost pe măsură. Goalkeeper-ul Mihai Popa a primit nota 4, la fel ca Tamaș, Briceag, Alexandru Vlad, Lopes sau Ion Gheorghe.
Căpitanul ilfovenilor, Igor Armaș, a fost cel mai slab de pe teren, primind nota 3 din partea junraliștilor Gazetei.
Am făcut un joc prost, nu știu de ce nu ne-am ridicat la nivelul meciului. Am încercat un presing mai sus, dar cei de la FCSB ne-au prins prea ușor. Am vrut să continuăm seria bună, dar nu ne-a ieșit, au fost mai buni decât noi la toate capitolele.
- Vadim Rață, mijlocaș FC Voluntari
{{text}}