Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Ioan Ovidiu Sabău analizează lupta la titlu: „CFR toacă adversarul, FCSB joacă prea mult individual, Craiova caută mentalitatea de învingător” + Ce spune despre națională

Ioan Ovidiu Sabău

Articol de Eduard Apostol   —  marţi, 12 aprilie 2022

Ioan Ovidiu Sabău, 54 de ani, a analizat situația actuală a lui Dinamo, pe care o vede continuând în Liga 1 după chinul barajului. „Moțu'” a explicat ce crede că ar trebui făcut la club pentru a ieși din zona neagră în care s-a afundat în ultimii trei ani.

Anii au trecut peste Ioan Ovidiu Sabău, însă doar părul grizonant îi arată vârsta. La 54 de ani, fostul mare internațional al României a lăsat antrenoratul deoparte și s-a dedicat unui alt serviciu, analist la Prima Sport, care îl prinde bine de tot. 

Nu a abandonat Clujul drag lui, dar nu s-a regăsit în niciun proiect de la un club de fotbal, nici ca antrenor, nici ca manager. 

Ultima dată a fost în boardul administrativ al lui U Cluj, manager general, dar s-a despărțit de „șepcile roșii” înaintea pandemiei. Acum, mai rar, merge la meciurile lui U, în schimb, comentează și analizează fotbalul românesc în emisiunile de etapă de la stația TV amintită. 


Un tip echilibrat, așezat, Ioan Ovidiu Sabău a explicat la o cafea care sunt planurile personale, cum vede lupta la titlu, la retrogradare și pe cine vede promovând din eșalonul secund.

- Domnule Sabău, cât de mult vă pasionează această nouă meserie? 

- Îmi place ceea ce fac, în măsura în care pot analiza în detaliu un meci, pe parte tehnică. Mă concentrez pe detaliul pozitiv mai mult decât pe negativ, pentru că acesta din urmă îl cunoaștem foarte bine.

- Totuși, din ce am urmărit, nu-i cocoloșiți pe jucători. Când e de critică, sunteți tăios. 

- Da, asta fiindcă spun de bine când e bine, iar când nu e de bine, afirm ceea ce văd, dar fără să jignesc. Îmi dau seama de nivelul lor, că și ei muncesc. Nu e doar vina jucătorilor, ține și de selecție, instruire, de noi, ca oameni, cum i-am învățat de mici.

Ioan Ovidiu Sabău: „Cei 7 ani de acasă trebuie să te însoțească”


- E și de educație? 

- Clar! Am fost și eu pe la juniori, ici-colo, am văzut. Partea umană este lăsată deoparte, respectul, bunul-simț, din păcate...

Ca antrenor, am aproape de suflet meciul cu Șahtior Donețk, la Timișoara, când am eliminat formația lui Mircea Lucescu. Dar și cel în care am învins cu Gloria Bistrița pe Atletico Madrid, la care evoluau Aguerro, Forlan, plus alte staruri. La Bistrița am luat jucători tineri de la diviziile B și C, gen Mureșan, Tătărușanu, Sepsi, plus alții, unii ajungând la națională. 



- Ioan Ovidiu Sabău

- Ați jucat la nivel înalt în Olanda, în Italia, cum e acolo educația acordată copiilor, una sportivă, una umană, în sensul în care să învețe măcar să dea „Bună ziua”? 

- Da, din păcate, la noi lipsesc aceste chestii elementare. Se neglijează aspectul uman. Eu mă refer la mine, cum am crescut eu. Acei oameni care m-au antrenat au pus mare accent pe respect. Nu doar de a respecta oamenii din club, gruparea, dar și adversarul. Plus respectul față de muncă! Respectul față de profesor, de autoritate, nu ne permiteam noi să analizăm un antrenor. Aveai de învățat, aveai ce absoarbe de la niște oameni care au făcut ceva în viață. Nu te apucai să-i zici antrenorului: „Nooo, eu știu mai bine ca tine!”. Bunul-simț, cei 7 ani de acasă, trebuie să-l ai. Indiferent ce salariu primești. Bunul-simț te definește în societate.

3 trofeea câștigat în Olanda cu Feyenoord, două Cupe și o Supercupă, în doi ani, marcând 11 goluri în 39 de partide între 1990 și 1992

Ioan Ovidiu Sabău: „Voiam să fiu eu când antrenez”

- Vă mai atrage meseria de antrenor? 

- Eu eram dedicat, mie îmi plăcea tare mult această meserie. Mai ales să lucrez cu tinerii, să descopăr anumiți jucători, să-i valorific, să-i fac să crească. A fost o muncă frumoasă, m-a fascinat. Mi-ar plăcea să mai stau pe teren să-i învăț, dar vreau să fiu eu atunci când antrenez. Iar dacă nu pot fi eu, atunci am decis să mă retrag. Nu sunt un tip conflictual, dar nu vreau să dau explicații. Nu că aș fi împotrivă, dar văd tenta celor care vor explicații, pe genul să mă tragă la răspundere. Or, ei nu se pricep.

49 de meciuri și 8 goluria adunat Sabău în tricoul „câinilor” în perioada 1988-1990, făcând parte din marea echipă a lui Dinamo construită de Mircea Lucescu, cu care a cucerit eventul

- Vi se pare că, în unele cazuri, patronii se comportă ca niște stăpâni pe moșie? 

- Uneori, da. În anumite momente, cam așa se întâmplă. Se începe frumos, îl duc pe antrenor la echipă, îi dau libertate, „da, ești potrivit”, iar la primele momente când echipa nu dă rezultate, patronul apare public și critică.

Ioan Ovidiu Sabău, apreciere pentru Jean Pădureanu

- Ați cunoscut patroni sau conducători care erau pricepuți la fotbal? 

- Da. Unul dintre ei a fost domnul Jean Pădureanu. Era potrivit, iubea jucătorii, respecta antrenorul. Satisfacția cea mare a lui era când jucătorii erau plătiți și erau mulțumiți. Chiar dacă nu erau sume mari la Gloria Bistrița.

55 de selecțiiare ardeleanul la echipa națională, 8 goluri, în perioada 1988-2001

- Se implica, mai dădea sfaturi? 

- Nu. Nu era cu directive, niciodată. Domnul Pădureanu te respecta, știa să aplaneze un conflict. Nu vorbea cu jucătorii, direct, sau, dacă o făcea, era de față și antrenorul. Apoi și cu domnul Marian Iancu m-am înțeles foarte bine la Timișoara. Voia explicații, da, dar eu am simțit că am fost lăsat să îmi fac meseria. Alții i-au făcut reproșuri, eu nu am de ce. Nu mi s-a impus niciodată un jucător. Își spunea punctul de vedere, dar decizia era a mea.

Jean Pădureanu și Ioan Ovidiu Sabău

Ioan Ovidiu Sabău: „La baraj, încep picioarele să tremure”

- Regretați sau sunteți împăcat cu momentul din vara 2009, când ați semnat cu Dinamo, dar ați fost doar pentru o noapte antrenorul „câinilor”? Practic, ați fost obligat de Ioan Becali să renunțați la contractul iscălit, pe motiv că nu vă vor jucătorii. 

- A fost o situație, da. Mi-ar fi plăcut să le fiu antrennor. Știi foarte bine ce a însemnat Dinamo pentru mine, o rampă de lansare în fotbalul mare, mi-a dat ocazia să stau alături de fotbaliști deosebiți la un club mare, respectat. Mi-aș fi dorit, pentru că am avut sentimente aparte pentru acel club. Am fost afectat la acel moment, dar viața merge mai departe.

- Dinamo credeți că se va salva de la retrogradare? 

- În proporție de mai bine de 90 la sută, da, la baraj. Cred că va face față contra unei echipe de Liga 2.

4 trofeeare la Rapid, două titluri, o Cupă și o Supercupă, Sabău jucând în Giulești în perioada 1998-2000

- E favorită? 

- Eu cred că da. Nivelul Ligii 1 e mult mai sus. Dinamo are niște jucători peste nivelul Diviziei B. Eu zic că se va salva. Încet-încet se va forma grupul, vor apărea automatismele. Când o echipă de Liga 2 va da peste Dinamo, presiunea va fi foarte mare. La nivel declarativ, da, cei din Liga 2 pot spune că un meci cu Dinamo va fi unul ca toate celelalte, dar intervine presiunea, când ai public, cu stadionul plin, partidă decisivă, încep picioarele să tremure, e altceva.

Ioan Ovidiu Sabău: „Să existe disciplină și să nu fie frică financiară”

- Dinamo e al 3-a an la retrogradare. Va învăța totuși ceva din această experiență? 

- Primul lucru pe care trebuie să-l facă Dinamo e să-și construiască stadion. Nu știu ce se întâmplă, de ce nu-l are încă. Este un club care atrage ca imagine. Dinamo ar atrage privați din nou, dacă ar avea un stadion nou. Nu știu ce lucruri se ascund, de ce nu vine un privat să preia clubul, de ce nu se înțeleg acolo, la ei. Mă întreb și eu de ce Dinamo este unde este.

- Este presiunea mai mare la Dinamo decât la alte cluburi? 

- Trebuie organizat mult mai bine clubul, să știe fiecare care este responsabilitatea lui. Antrenori, conducători, medici etc. Să fie cineva care să facă ordine. Să existe disciplină, jucătorii să știe că vor fi plătiți, să se identifice cu clubul, să vadă că sunt respectați, ca să poți să ceri apoi de la ei.

- Acum sunt ca un sat fără stăpân? 

- Posibil. Când sunt atât de multe probleme, când și jucătorii își permit tot felul de declarații, e normal să te gândești la acest aspect.

Ioan Ovidiu Sabău: „Dinamo are nevoie de un manager sportiv capabil”

- Cum vi se pare implicarea suporterilor la Dinamo? A programului DDB, atât financiar, cât și ca putere decizională. 

- Este o chestie complicată. E de apreciat ceea ce fac ei, dar până la urmă vor trebui să-și aleagă un reprezentant care să fie în club și atât.

- Câți oameni pot conduce un club? 

- Să-și pună un manager sportiv capabil și, pe parte sportivă, nu mai intervine nimeni. Dacă toți își dau cu părerea și dacă toți au un punct de vedere care vor să fie respectat, atunci niciodată nu va ieși nimic bun. Trebuie să fie un singur șef. Restul să fie simpli suporteri: „Eu sunt dinamovist, îmi susțin clubul, mă duc să-mi fac abonament, plătesc cotizația, dau banii și atât”. Altfel nu merge. Antrenorul ăla nu e bun, aducem altul și altul, jucătorii ăia nu sunt buni, aducem alții și alții.

5 echipea pregătit în carieră, ca antrenor, unele în mai multe perioade: U Cluj, Gaz Metan Mediaș, Gloria Bistrița, Poli Timișoara și Rapid

- Vi s-a propus să fiți în DDB? 

- Nu, nu.

Ioan Ovidiu Sabău: „Uhrin, o variantă bună acum”

- Vi se pare Dusan Uhrin soluția viabilă pentru Dinamo? 

- Toți au fost pregătiți ca antrenori. Poate că Stoican n-a avut experiență, dar nici Bonetti și Rednic n-au reușit. E posibil ca Uhrin să formeze un nucleu stabil la nivelul jucătorilor, cu oarecare liniște din afară. Poate nici el nu are presiune din afară. Poate e o stare și se vor așeza lucrurile. Cred că e un tip mai dur, mai disciplinat, cere respect, eu cred că lucrurile vor intra pe un făgaș normal.

- Și-a meritat Dinamo poziția din clasament în acest sezon? 

- Cam da. Cum au mers lucrurile, cum a jucat echipa... Și ca stare de spirit. Am văzut echipe mai modeste ca lot, dar mai organizate, care stau mai bine în teren, cu jucători care se susțin unul pe celălalt, se ajută.

Eu nu am interese, câteodată spun bine, câteodată nu, afirm ceea ce cred eu și atât. Poate nu am inspirație mereu, ca tot omul, dar merg pe ceea ce văd, nu pe interes. Nu atac la persoană, iar când am văzut ceva foarte bun, recunosc clar. 



- Ioan Ovidiu Sabău

- Dinamo ar fi fost mai jos dacă nu existau problemele financiare de la Clinceni și Gaz Metan? 

- Dacă cele două arătau ca atunci când lucrurile mergeau bine, ar fi fost greu. Ați văzut evoluția lui Dinamo în anumite momente.

Ioan Ovidiu Sabău: „U Cluj promovează direct”

- U Cluj promovează? Două echipe de suflet ale dumneavoastră, Dinamo și U Cluj, pot da nas în nas la baraj. 

- U Cluj a arătat foarte bine în multe momente. Se pare că există o anumită stabilitate financiară, chiar cred că oamenii de acolo vor binele clubului, am constatat echilibrul. Îmi place și staff-ul tehnic, e lăsat să lucreze, Lincar e un tip foarte serios, îmi place cum arată echipa lui, din punctul de vedere al pregătirii, iar formația are stare de spirit, aleargă, e conectată, o relație bună echipă-staff, se vede în diverse reacții. E un moment bun ca U să promoveze.

- Vedeți U Cluj reușind să treacă de baraj? 

- Dacă va juca împotriva lui Dinamo va fi greu, e presiunea brandului, dar cu Mioveni sau cu Chindia are șansă. Dar eu cred că U Cluj va promova de pe locul 2.

Un jucător nu-și analizează clubul, antrenorul, conducătorii, suporterii, el se analizează pe el și atât. "Azi am jucat prost, asta am de făcut până la următorul joc", astea trebuie să fie gândurile și atitudinea lui. 



- Ioan Ovidiu Sabău

Ioan Ovidiu Sabău a făcut analiza celor 3 granzi din Liga 1

Neluțu Sabău o vede pe CFR Cluj campioană, explicând ce are în plus față de contracandidate. Ardeleanul i-a oferit sfaturi lui Octavian Popescu, îl place pe Darius Olaru, așteaptă mai mult de la Dennis Man și spune că prefera un tehnician cu experiență la națională.

- Cine o poate stopa pe CFR Cluj din drumul spre al 5-lea titlu la rând? 

- Nu știu cine, eu zic că va lua campionatul. O echipă care știe să joace meciurile decisive, să gestioneze presiunea, având jucători maturi. Nu unii super din punct de vedere tehnic, dar o formație instruită, care știe ce are de făcut. Care toacă adversarul. Nu e o echipă spectaculoasă, bine, în România nici nu sunt asemenea formații! Mai era echipa lui Hagi când avea posesia și avea trupa clădită din academie. Dar CFR are un antrenor bun, riguros, disciplinat, nu intervine nimeni peste el.

- Deși sunt probleme financiare la Cluj. 

- Știi cum e. Probleme financiare sunt, dar dacă s-au înțeles să ia banii peste două luni, iar oamenii au mai făcut astfel de promisiuni și le-au onorat, atunci există încredere. Banii ți-i iei! Este o garanție și prezența lui Dan Petrescu. Dar dacă eu vin și te mint de 5 ori, atunci nu mai am credibilitate în calitate de conducător, de club.

8 echipea bifat Sabău în cariera de fotbalist, în două decenii: U Cluj, ASA Târgu Mureș, Dinamo, Feyenoord, Brescia, Reggiana, Rapid și Gaz Metan

- Cum e mai bine: să câștigi trofee sau să vinzi bine? 

- Câștigând trofee, aduci bani. Dar și modelul FCSB e interesant, care vinde și fără trofee. Acum, depinde cine e antrenor. Dan Petrescu nu merge undeva unde să nu câștige trofee, nu e interesat să crească tineri, ci să aibă rezultate. Și are dreptate, din punctul lui de vedere. Cine-l ține dacă nu are rezultate?! Doar trofeele îl țin la nivelul lui.

Ioan Ovidiu Sabău: „Ai nevoie la FCSB de un antrenor cu autoritate și cu personalitate”

- Ce îi mai trebuie lui FCSB ca să pună piciorul în prag, să fie ea pe locul 1? 

- Cred că este o echipă care joacă mai mult individual. Are jucători cu calități deosebite, tehnice, mie îmi plac Olaru și Octavian Popescu, de exemplu. Dacă acești jucători vor fi ajutați, vor fi foarte buni și pentru națională.

 Apoi, nu vreau să se simtă jignit antrenorul actual de la FCSB, dar ai nevoie de un tehnician cu personalitate, cu autoritate, pentru că FCSB a investit în jucători de mare viitor, în academie, sunt lucruri bune care se fac acolo. Însă acei jucători trebuie să gândească pentru echipă, să joace tactic ambele faze, nu doar atacul, trebuie să existe o concurență pe care o dă antrenorul, să se observe clar că evoluează cel mai bun, nu cel impus. Fiindcă se creează, altfel, dezechilibre și discuții, care nu fac grupul puternic.

- Roș-albaștrii s-au remarcat doar la transferuri externe. 

- E adevărat că au vândut pe bani mulți, dar nu au câștigat trofee. Sunt excepții. Dacă ai rezultate, e mult mai ușor să crești fotbaliști și să-i dai la cluburi importante.

- Din afară, câte schimbări credeți că face Gigi Becali pe meci? 

- E greu de estimat. Dacă lumea vorbește atât de mult, până la urmă așa o fi, el este cel care decide schimbările. A mai și declarat el, dar acum cât e de adevărat, doar el știe.

- Afectează asemenea afirmații jucătorii? 

- E clar că da! Ei poate nu au curajul să-și exprime sentimentele.

Ce mai lipsește Universității Craiova

- Universitatea Craiova? Are evoluții senzaționale, apoi cade, deși jucătorii sunt plătiți la timp, au condiții de top în România. 

- Cred că dacă rămâne același nucleu, nu mai vinde și va avea un atacant stabil, încet-încet echipa își va forma mentalitatea de învingător. Ei încă nu au mentalitatea de a câștiga. Trebuie să fie obiectivul clar, în mentalitatea clubului, nu „o să vedem”. Cum e CFR Cluj, FCSB, cum era Dinamo.

- Dar și la Craiova se vrea titlul, chiar dacă nu întotdeauna e explicit în afirmații... 

- Da, dar vezi că atunci când ajungi o dată la 2-3 ani să visezi, să fii aproape, nu ai mentalitatea formată și cedezi psihic. Dacă ești acolo, sus, la 1-2 puncte, an de an, începe să devină o trupă care se luptă cu șanse reale la titlu. Echipa aia încă mai are nevoie de un fundaș central, de un atacant central bun, care să aibă continuitate, să joace. Se poate crea în Bănie un nucleu de jucători care să nu mai accepte să nu câștige trofee.

Ioan Ovidiu Sabău: „Lui Octavian Popescu îi lipsește forța fizică”

- Ce sfat i-ați acorda unui tânăr gen Octavian Popescu ca să nu se piardă și să se dezvolte, să treacă la un nivel european? 

- Mental, este OK. Am văzut că plângea când echipa lui a pierdut. E clar că-i pasă de evoluția echipei, vrea ca formația lui să meargă. Cred că-i lipsește forța fizică, dar și continuitatea în evoluții pe parcursul meciului. Sunt momente când e prezent, sunt momente când lipsește. Cred că și la faza defensivă mai are de lucrat. În afara lovirii mingii cu capul, deposedarea, unde are de muncă, are calități extraordinare. Ce-i lipsește acum pentru a juca la o echipă bună din Europa este forța fizică.

- Este un fotbalist care să vă placă în Liga 1? 

- Îmi place mult Olaru. Este un jucător implicat fizic, mental, care face ambele faze, are și forță fizică și cred că e serios, de mare caracter. Îmi place și Octavian Popescu. Plus Petrila, poate că ar trebui să prindă mai mult primul „11”.

De la Ianis Hagi la Dennis Man

- Dintre românii de peste hotare, care credeți că poate ajuta naționala, să tragă echipa după el? 

- Ianis Hagi, păcat că s-a accidentat, este un lider și are calități deosebite. A demonstrat și prin câteva meciuri bune la națională. Îmi place Cicâldău, care a crescut enorm în ultimul timp. Mihăilă, dar și el joacă puțin.

- Va reuși să se mențină în top în Serie A? 

- El acum trebuie să se impună la Atalanta, să joace, altfel nu-i va fi bine.

- Man? 

- Și el are calități bune, dar parcă îi lipsește starea aia de spirit. N-aș putea să spun că este vedetă sau are aere de vedetă, nu cred. Probabil, e un tip mai sentimental, mai timid. Trebuie să schimbe ritmul, atitudinea, să nu lase impresia că e superficial sau că face lucrurile cu jumătate de măsură. Nu joc doar atunci când am mingea, să ies eu în evidență.

Ioan Ovidiu Sabău: „Erau mai potriviți Boloni, Pițurcă sau Hagi la națională”

- Cum vi se pare misiunea lui Edward Iordănescu la echipa națională, sunteți de părere că va reuși să producă ceva bun? 

- El are nevoie de timp.

- N-o să aibă nimeni răbdare cu el. 

- El trebuie să treacă prin anumite etape. Nivelul este OK, dar până când tu nu simți pe pielea ta anumite lucruri, e greu să realizezi ceva. Trebuie să gestioneze anumite momente, sunt chestii care țin de experiență. Vine un jucător care în antrenamente nu înseamnă nimic, nu e concentrat sau nu dă totul, dar în joc se transformă... Atunci ce faci? E clar, Edi nu are experiență și se va pierde un timp prețios până să și-o capete.

- Era altă soluție mai viabilă? 

- Eu am spus, nu înseamnă că nu-l respect pe Edi - este un băiat inteligent, bine pregătit, are și un om care-l poate consilia, tatăl său, domnul Iordănescu, un mare, mare antrenor -, dar echipa națională avea nevoie de un Loți Boloni, un Pițurcă, un Hagi, care au trecut prin atâtea, au format grupuri puternice. Oameni care au în spate multe bătălii, au făcut greșeli, au învățat și știu să gestioneze anumite momente. Echipa națională ar fi avut nevoie de mai multă maturitate, experiență, un om trecut prin momente grele.

„Moțu'” Sabău, despre situația actuală:

  • „Pandemia a fost o perioadă în care a trebuit să țin cont de sfaturile primite, vizavi de izolare, protecție. N-am avut nicio problemă medicală. Am avut grijă de alimentație, să stau la aer curat. Eu fac săptămânal alergare, în jur de 40 de kilometri! Iar revizia o fac undeva la 5.000... Glumesc!”
  • „Fac sport cu soția, copiii au plecat de acasă, chiar dacă stau tot în Cluj, așa că avem grijă de sănătatea noastră, eu și soția. Alimentația e foarte importantă. Vitaminizare, sport, mișcare, starea de spirit contează foarte, foarte mult.”
  • „M-a afectat tare mulțimea morților din pandemie. S-au făcut mari greșeli, multe nedreptăți, sunt oameni care suferă. Nu mai vorbesc despre ce se întâmplă la nivel mondial, cum se gestionează această criză în Ucraina. Mulți își pun întrebări cum frații de aceeași religie, crez, chiar apropiere de limbă, să ajungă la o asemenea situație, la atrocități. Nu învață nimic din istorie, din păcate! Banii îl schimbă mult pe om. Anturajul... Ei cred că trăiesc într-o altă lume și nu vor da socoteală. Totul e trecător, va veni momentul când vom da socoteală de orice!”
  • „Când faci fapte bune, nu e ușor, darămite când le faci pe alea rele. Din păcate, oamenii nu mai sunt sensibili la suferințele oamenilor. Unii oameni ajung să vadă o normalitate în tot ceea ce se întâmplă.”
  • „Cei ce sunt responsabili să ne protejeze n-o fac! Cei de care ar trebui să ascultăm. Nu mai credem, nu mai sunt credibili. Și dacă spun lucruri bune, nu-i mai ascultă nimeni. Felul în care lumea a fost informată, ai spus una, s-a întâmplat altceva, de câteva ori la rând, e greu să mai creadă cineva. Încrederea se câștigă greu, se pierde ușor.”

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.