Fostul mare șahist Garry Kasparov (58 de ani), dizident al regimului Vladimir Putin, vrea să arate lumii și cealaltă față a Rusiei, una fără „sânge pe drapel”.
Rusul Garry Kasparov continuă să fie unul dintre cei mai mari contestatari ai regiumului Vladimir Putin. Fostul mare șahist militează pentru îndepărtarea roșului de pe drapelul Rusiei, o mișcare pornită deja în toate colțurile lumii.
Garr Kasparov: „Îndepărtarea roșului de pe steag este obligatorie”
„Viața mea personală a rămas aceeași. Locuiesc în New York, doar că acum aloc foarte mult timp prezenței în presa americană și europeană, ucraineană, care este prioritară pentru mine. Caut zilnic soluții cu colegii și cu prietenii mei să-i ajutăm pe ucraineni, fie că e vorba de sprijin politic, financiar, mediatic.
În același timp, mă gândesc la viitor. Vedeți în spatele meu drapelul ucrainean și pe cel rusesc, pe cel rusesc cum ar trebui să fie în viitor, fără roșu, arborat deja în orașele lumii de pacifiști și antiputiniști. Credem că viitorul drapel al Rusiei nu mai trebuie să aibă niciun pic de roșu (nicio urmă de sânge pe el) pe el.
De aceea, alături de ruși care gândesc ca mine, acum mă implic în direcția creării unei reprezentări alternative a Rusiei în lume. Este foarte important să spunem că Rusia nu este Putin. Sunt milioane de ruși în diasporă și este important să ne unim și să arătăm că Rusia merită un loc în rândul țărilor civilizate.
Nu știm ce se va întâmpla când regimul lui Putin se va prăbuși – și am spus când, nu dacă. Vom face tot ce putem pentru a apăra numele țării noastre, care a fost groaznic pătat de Putin și ai săi. De aceea îndepărtarea oricărei urme de sânge de pe steagul nostru este obligatorie”, a spus Kasparov, potrivit New Money.
{{text}}