Laszlo Dioszegi, finanțatorul celor de la Sepsi, a precizat că îi va propune italianului Cristiano Bergodi (57 de ani) un nou contract.
Dioszegi susține că va „încerca” să prelungească înțelegerea cu Bergodi, scadentă la finalul campionatului. Cele două părți se vor pune la masa negocierilor peste 3 etape, adică după partida Rapid - Sepsi din etapa #6 a play-out-ului.
Dioszegi vrea să-l păstreze pe Bergodi la Sepsi: „După partida cu Rapid, parafăm actele”
„Așteptăm următoarele trei meciuri, apoi vom încerca să semnăm prelungirea. Imediat după partida cu Rapid parafăm actele. Cred că e cea mai bună soluție pentru că e un antrenor foarte bun. Depinde și de el, evident”, a declarat Laszlo Dioszegi pentru ProSport.
Până la duelul cu Rapid, Sepsi le va întâlni pe UTA (Liga 1) și CSU Craiova (semifinalele Cupei, manșa tur).
Bergodi a preluat-o pe Sepsi în luna octombrie a anului trecut. A ratat calificarea în play-off, dar a reușit să-i păstreze pe covăsneni departe de zona retrogradării. Sepsi e pe locul secund în play-out, la 8 puncte distanță de primul loc care va duce la baraj.
De-a lungul carierei, Cristiano Bergodi a antrenat alte 8 echipe în România: FC Național, CFR Cluj, Rapid, Poli Iași, FCSB, ASA Târgu Mureș, FC Voluntari și CS Universitatea Craiova.
- În România, Bergodi are un singur trofeu, Supercupa României, câștigată cu Rapid în 2008.
- Cele mai multe meciuri ca antrenor le-a avut la Voluntari, 49 (10 victorii, 14 egaluri, 25 de înfrângeri), între noiembrie 208 și ianuarie 2020.
- Cu CSU Craiova a fost eliminat în turul 1 al preliminariilor Europa League (1-2 cu Locomotiv Tibilisi) și a avut 14 victorii și 4 înfrângeri.
- La FCSB, în 2009, a rezistat doar 13 partide (9 victorii, 2 egaluri și 2 înfrângeri), fiind dat afară după ce s-a certat cu patronul Gigi Becali, pe care nu l-a lăsat în vestiar în pauza unui meci
{{text}}