International   •   Campionate   •   INEDIT

Viralul săptămânii pe Twitter » Premiul primit în Uganda de fotbalistul meciului: „Nu e de glumit”

Un fotbalist din Uganda a fost răsplătit cu iaurt și pâine pentru faptul că a fost desemnat MVP (Omul Meciului).

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 13 aprilie 2022

Un fotbalist din Uganda (Africa) a primit iaurt și pâine pentru faptul că a fost desemnat MVP (Omul Meciului).

Numele clubului este Nantabulirwa One Sports Club și evoluează în a doua divizie a districtului Mukono, care reprezintă a 5-a ligă a Ugandei. 

MVP din Uganda, premiat cu pâine și iaurt

Clubul are un parteneriat cu o cofetărie locală pentru acordarea premiului „Man of the Match”, care a oferit produsele căpitanului echipei. Acesta a câștigat și o sumă de bani, nedezvăluită. 


Pe ambalajul pâinii este inscripționat mesajul: „Man of the match” (Omul meciului).

Imaginea cu jucătorul din Uganda s-a viralizat rapid pe Twitter, strângând zeci de mii de comentarii. Cele mai multe au fost compătimitoare, de genul:

  • „Nu e de glumit. Situațiile economice sunt dificile în Africa. Se duce acasă cu ceva util pentru familia lui. Respect”
  • „Având în vedere statutul economic al țării sale, nivelul ridicat de sărăcie și șomaj și oamenii care trăiesc cu mai puțin de un dolar pe zi, o pâine este o necesitate și ceva de care să te bucuri”
  • „Își câștigă existența ca orice ființă umană normală. Nu e nimic senzațional”

Fotbalul în Uganda datează din 1897. Asociația de Fotbal din Uganda a luat naștere în 1925, iar în 1962 a fost inaugurată prima ligă organizată. 


Pe Transfermarkt, cel mai bine cotat jucător ugandez în acest moment este mijlocașul ofensiv Farouk Miya (1,2 milioane de euro) de la PFK Lviv, prima ligă din Ucraina.

Naționala Ugandei nu a participat niciodată la Campionatul Mondial. Cea mai mare performanță a fost reușită în 1978, când Uganda a ajuns până în finala Cupei Africii pe Națiuni, pierdută în fața Ghanei, scor 0-2.

Mai multe știri de actualitate:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.