Liga 1

CFR Cluj are un nou fotbalist pentru finalul play-off-ului: „Dan Petrescu îi va face loc în lot. Să vedem când va debuta”

Articol de Alexandru Barbu  —  Wednesday, 13 April 2022

CFR Cluj l-a prezentat oficial pe 15 martie pe Lovro Cvek (26 de ani, mijlocaș ofensiv), ultima dată la Zorya Lugansk. Inițial, campioana credea că-l poate adăuga listei existente pe Cvek, însă croatul va trebui să înlocuiască un alt jucător al „feroviarilor” aflat pe listă.

  • CONTEXTÎn urma războiului din Ucraina, FIFA a decis ca jucătorii din țara vecină să NU mai fie considerați extracomunitari și să semneze „la liber” cu orice alt club până în vară.
  • Noul regulament FIFA prevede că o echipă poate aduce cel mult doi jucători din Ucraina.

CFR Cluj a trimis o notificare către Federație și Ligă pentru a permite adăugarea pe listă a ucraineanului Lovro Cvek. Din informațiile pe care le are Cristi Balaj, președintele ardelenilor, acest lucru nu va fi posibil.

Cristi Balaj, președinte CFR Cluj: „Cvek va fi trecut pe listă în locul altui jucător”

„Încă n-am primit un răspuns oficial. Însă, din informațiile pe care le am, Cvek va fi inclus pe listă. Pentru că excepția dispusă de FIFA e de fapt o recomandare, nu o regulă care trebuie implementată obligatoriu în toate țările, așa am înțeles. E o decizie care trebuie respectată. 

Inițial, credeam că putem să-l adăugăm pe listă pe jucător, dar, într-un final, Cvek va înlocui un alt fotbalist de pe listă pentru acest final de campionat. De-asta l-am adus, să ne ajute. Dan Petrescu va decide cine va ieși de pe listă și când Cvek va putea juca”, a declarat Balaj pentru GSP.ro.

CFR Cluj a crezut că Cvek poate fi adăugat listei

La momentul la care FIFA a adăugat o derogare în regulamentul de legitimare a fotbaliștilor, forul mondial a precizat că echipele pot adăuga cel mult doi jucători din Ucraina până la finalul sezonului.  

Ce spune Balaj? Derogarea FIFA este, de fapt, o recomandare, nu o regulă care trebuie automat implementată. Așadar, în România, cluburile sunt nevoite să înlocuiască un jucător de pe listă pentru a legitima fotbaliști din Ucraina. 

Ungaria și Polonia, de exemplu, sunt două țări care permit adăugarea jucătorilor pe listă, fără ca alți fotbaliști să fie înlocuiți.

Dacă în acest moment ar fi angrenată în cupele europene, CFR l-ar putea adăuga fără probleme pe Cvek în lotul pentru Europa, întrucât UEFA permite mutarea.

Lovro Cvek, noul jucător de la CFR Cluj

  • Croatul care poate evolua și ca fundaș central mai avea contract cu formația din Ucraina până la finalul sezonului, dar și l-a reziliat din cauza războiului izbucnit în țara vecină.
  • 800.000 de euro e cota de piață a lui Cvek, potrivit portalului de specialitate Transfermarkt.
  • Lovro Cvek a bifat 23 de partide în acest sezon pentru Zorya, 6 dintre ele în Europa League. De-a lungul carierei, Cvek a mai fost legitimat la NK Varazdin, DNS Zavrc, NK Aluminij, NK Celj și FK Senica. Cu Zorya, croatul a semnat în ianuarie 2020.

Cvek s-a antrenat în ultima lună cu CFR, a jucat în amicalul primei echipe cu Baia Mare (4-0) și a evoluat inclusiv pentru formația a doua a campioanei.

Mai multe articole despre CFR Cluj:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.