După calificarea parafată pe terenul lui Atletico Madrid (0-0 și 0-1 la general), Pep Guardiola (51 de ani), antrenorul celor de la Manchester City, a ajuns la 9 semifinale de Champions League în carieră. Record absolut!
- Semifinalele Champions League sunt, așadar, Manchester City - Real Madrid și Liverpool - VIllarreal.
- Manșa tur se va disputa pe 26/27 aprilie, returul fiind programat pe 3/4 mai.
Pep Guardiola, unic în istoria Champions League
După 0-0 în retur cu Atletico, Pep e din nou în careul așilor, datorită victoriei obținută în prima manșă, scor 1-0. Guardiola bifează astfel semifinala de Liga Campionilor cu numărul 9:
- Barcelona (2009, 2010, 2011, 2012)
- Bayern Munchen (2014, 2015, 2016)
- Manchester City (2021, 2022)
Niciun alt tehnician nu a mai jucat atât de multe semifinale în Ligă.
De două ori a câștigat Guardiola Champions League, de fiecare dată pe banca Barcelonei, în 2009 și 2011.
VIDEO. Pep Guardiola: „Am uitat să jucăm în repriza a doua”
Atletico n-a fost în stare să marcheze, atacând destul de târziu, într-un meci în care City, obosită, a suferit și s-a mulțumit să se apere eroic în repriza a doua.
„Cei de la Atletico au fost foarte buni în repriza a doua, strălucitori, noi am uitat să jucăm fotbal și am fost în mare dificultate. Am avut doar o ocazie, ei au avut mult mai multe situații.
Prima repriză a fost foarte bună pentru noi, cu excepția primelor minute, când ei au fost foarte agresivi. Dar în prima parte am avut câteva ocazii clare. Atletico a fost mult mai bună în partea secundă, noi ne-am apărat cât am putut de bine. Trebuie să ne adaptăm când o echipă joacă precum Atletico în repriza a două, să știm să evoluăm și fără minge”, a declarat Guardiola la conferința de presă.
{{text}}