Pe 14 aprilie 1962, la nici 52 de ani, Iuliu (Gyula) Baratky spunea adio lumii pe care o încântase de atâtea ori cu driblingurile și golurile sale extraordinare. Pasiunea pentru alcool și fumatul în exces, erau zile când dădea gata și trei pachete de țigări!, i-au distrus ficatul, astfel că decesul în floarea vârstei nu i-a mirat pe puținii prieteni pe care-i mai avea.
La exact șase decenii de la moartea timpurie a primei „Minuni blonde” din fotbalul românesc, GSP publică din nou cel mai complet interviu cu Giussy apărut vreodată. E din 20 iunie 1937, din ziua finalei de Cupă dintre Rapid și Ripensia. Bucureștenii aveau să se impună cu 5-1, două goluri fiind înscrise chiar de Baratky.
PS: Chiar în startul discuției, fostul rapidist spune că s-a născut pe 27 octombrie 1910, însă absolut toate anuarele și sursele oficiale susțin că data nașterii sale este 14 mai același an. Nu cunoaștem motivele pentru care Iuliu ar fi mințit sau dacă informația apărută în paginile Gazetei din 1937 este, de fapt, o eroare a ziaristului care a realizat interviul, Silviu Herescu.
Interviul cu Baratky din 1937
Regulile bunei compuneri cer o intruducere. Un fel de «captatio benevolentiae», înainte de a intra în miezul unui reportaj. Trebuie să recunosc că am stat mult pe gânduri, pentru a încerca să fac una și la acest interviu cu Baratky. Până la urmă însă am renunțat, nu de alta, dar mi-era frică să nu-mi ratez un capitol din destăinuirile lui Giussy, atât de savuroase în multiplicitatea lor și atât de colorate în diversitate.
Baratky! Nume cu rezonantă greoaie și totuși mângâietoare; cuvânt ce-ți dă impresia unei încruntări sau pe care, murmurându-l, visezi la nesfârșitul unei puste peste care răsună unduirile unui arcuș din ceardaș; nume de poezie sau cuvânt de vedetă?
La «Corso», între 3 și 4
Vedetele sunt capricioase, susținea nu știu cine. Sunt greu de găsit, și mai greu de făcut să vorbească. O dată în plus, s-a dovedit că regulă fără excepții nu există. Și din acest punct de vedere, Baratky face excepție.
L-am găsit pe Giussy, după cum ne înțeleseserăm, la «Corso». Mai bine zis, m-a găsit el pe mine, căci, din strategie, fie din frica de a nu-l scăpa, eram la întâlnire cu un sfert de oră mai devreme.
La ora 3 fix, dar nu trecute (Baratky nu l-a citit pe Caragiale, se vede), «Minunea blondă» a țâșnit prin ușa cafenelei, gata parcă să șuteze. Cu silueta lui puternică, cu fața înveșmântată de un zâmbet copilăresc și înarmat cu albumul de fotografii la subțioară.
Urmează un round de studiu, în care - conform obiceiului - trebuie schimbate diverse banalități
- E foarte cald azi...
- Da, s-a topit și asfaltul pe străzi!
- Căldura asta îmi amintește de turneul pe care l-am făcut în Egipt, cu echipa națională a Ungariei.
Cuvintele i-au fost fatale. Ca un copoi care se aruncă asupra pradei, am țâșnit din colțul în care mă afundasem, cu o mie de întrebări. Reușisem, cum s-ar spune în termeni tehnici, să prind momentul psihologic. Învins de întrebările mele tot mai insistente, Baratky a stat un moment pe gânduri, apoi a început să-și depene firul amintirilor. Ascultați-l...
«N-am fost un elev strălucit»
- M-am născut la Oradea, pe 27 octombrie 1910, ca singur copil al părinților mei. Deci, după cum poți să constați, am numai 27 de ani și 30 sau 34, cât auzisem pe alții dându-mi. Familia mea avea o situație materială destul de bună. Tata era măcelar, exportator de vite, și avea doar în Oradea 12 magazine de desfacere. Afacerile mergeau bine, iar copilăria mi-am petrecut-o în belșug și veselie.
- Dar cu școala?
- N-am fost un elev prea strălucit. După ce am făcut clasele primare și patru de gimnaziu, n-am mai urmat.
- Te-ai retras?
- Nu, dar tatăl meu voia să mă facă un demn urmaș al lui întru negustorie, astfel că n-am mai putut învăța.
- Și cum ți-a mers cu negustoria?
- Aș! Ce negustorie? Căci n-am stat nicio zi în prăvălie.
- ???
- Mă atrăgea fotbalul. Când îi vedeam pe ceilalți copii jucându-se cu mingea pe maidan, uitam și de casă, și de masă, și de somn. Pasiune, ce vrei... (Baratky râde cu toți dinții).
Bătăi și amenințări
- Și?
- Și am învățat fotbalul la clubul Înțelegerea. La 14 ani, eram un fel de vedetă și am trecut la Stăruința, unde după un an jucam la echipa primă a clubului.
- Trebuie să ai o mulțime de amintiri plăcute din copilărie.
- Din momentul în care m-am apucat să joc fotbal, am mai multe amintiri dureroase. Tatăl meu era contra jocului, își vedea spulberate toate iluziile de a mă face negustor. De aici scandaluri, bătăi și amenințări pentru a mă face să renunț. Degeaba încercam să-l conving cu tot felul de argumente, tata rămânea la punctul lui de vedere.
- Veșnicul conflict între generații, dragă Giussy.
- Exact. Numai că lucrurile s-au terminat cu bine datorită dumneavoastră.
- Mie?!?
- Datorită gazetarilor care au început să scrie despre mine. Când tata a văzut că ziarele încep să se ocupe de persoana mea și clienții îl felicitau pentru jocul meu, a început să fie mândru de fiul său cel neascultător. Astfel s-a aplanat un conflict destul de grav.
Baratky face o pauză pentru a sorbi din citronada care se cerea consumată. Apoi continuă.
- La 16 ani pot să spun că eram format și am fost vândut la CAO. Și atunci, ca și acum, Stăruința era o grupare săracă. CAO, din contră, era finanțată de mai mulți bogătași și avea o situație materială foarte bună. Astfel am ajuns la clubul rival. La CAO n-am rămas mult. Am stat chiar foarte puțin, vreo 6 luni. În acest timp, ca tânăr de 16 ani, am avut onoarea să joc în echipa reprezentativă a Oradiei, pe atunci cea mai puternică din România. Talentul meu a atras atenția conducătorilor și antrenorilor unguri, care făceau dese voiajuri în Transilvania. Am primit multe oferte, dintre care cea mai serioasă de la Hlavay, pe atunci antrenor la Bastya. Hlavay m-a invitat să joc la clubul lui.
«Visam metropole, stadioane pline»
- Și ai plecat?
- Da, însă nu la el.
- De ce?
- Este un capitol mare și dureros aici. Trebuie să mărturisesc că, din primul moment în care am pus piciorul pe minge, am avut ambiția să joc într-un oraș mare. Voiam să văd țări străine, cu oameni diferiți și să învăț limbi diverse. Mă atrăgeau - cum atrage lumina fluturii - marile metropole cu lume cosmopolită. Visam la meciuri dramatice, care în imaginația mea luau înfățișarea unor adevărate lupte pe viață și pe moarte. Voiam stadioane imense, mulțimi de oameni care să mă aclame, voiam aplauze, flori și veselie. Asta visam în imaginația înfierbântată a celor 17 primăveri cât număram atunci. Și așa am ajuns la Hungaria...
Baratky are un moment de ezitare, iar peste ochi i s-a întins parcă o umbră aproape imperceptibilă. Cu o mică sforțare continuă.
- Trebuie să accentuez însă că, pe lângă visurile pe care orice copil și le făurește, nu atât ambiția, cât proasta situație materială la care ajunsese tatăl meu m-a împins la acest pas.
- Pierduse banii?
- Da. Un export nenorocit și toată averea agonisită o viață întreagă s-a dus! Din cele 12 magazine a rămas cu unul singur, al cărui venit era mai mult decât modest. Ce puteam face? Aveam 17 ani, deci nu mai eram un copil. M-am gândit că este timpul să câștig singur și, dacă va fi posibil, să-i ajut și pe părinții mei. Aceasta este, de fapt, adevărata cauză pentru care am ajuns la Hungaria, care a plătit pentru mine circa 150.000 de lei. Din această sumă, eu am primit jumătate, bani pe care i-am trimis imediat acasă.
- La Hungaria cum a fost?
- Am devenit foarte curând vedetă. În total am jucat la campionii Ungariei 5 ani de zile. Am fost iubit de toți din club și, mai ales, bine... plătit. În acest interval, am figurat de câteva ori și în reprezentativa Ungariei. Pe atunci regulamentul nu era așa de sever. Eu, cu toate că nu eram cetățean ungur, am fost introdus de mai multe ori în echipă.
A plecat din Ungaria după moartea tatălui
- N-ai fost încetățenit ungur?
- Nu, căci cererea pe care o făcusem nu era valabilă. Fiind minor, aveam nevoie de aprobarea tatălui meu.
- Ce ai jucat în echipa Ungariei?
- Am fost încercat pe șase posturi: inter dreapta, inter stânga, centru înaintaș, half dreapta, half stânga și centru half. În Ungaria am avut o carieră splendidă. Bani aveam, glorie nu mai puțin, ziarele se ocupau zilnic de mine. Devenisem un fel de «mascotă» a echipei. Și totuși eram nefericit... În sufletul meu de copil răsfățat, faptul că eram departe de părinții mei mă durea mult. Inevitabilul s-a produs. În 1932, tatăl meu a murit și n-am mai putut răbda. Am plecat acasă lângă mama, care rămăsese singură.
Baratky vorbește mai încet.
- N-a fost o hotărâre ușoară, te rog să mă crezi. La Hungaria eram ca într-o familie. Până la urmă însă, iubirea părintească a ieșit biruitoare. Dar a mai ieșit ceva.
- Ce anume?
- Un proces între federația română, federația ungară și FIFA în privința extrădării mele. M-am întors deci în România și am ajuns la Crișana. Trebuie să recunosc, Crișana a făcut mari sacrificii pentru mine. La clubul orădean eram o vedetă, dar și o sarcină grea, căci a trebuit să constat imediat că această grupare ai cărei conducători sunt oameni inimoși se zbătea în cele mai grele lipsuri materiale. La Hungaria era altceva. Clubul maghiar avea bani cu ghiotura. Acolo mă obișnuisem să primesc leafa în fiecare marți. Cinci ani de zile nu s-a întâmplat să se întârzie măcar cu o oră.
De ce a ratat Lille
- Dar la Crișana?
- Tocmai contrariul. Avansuri mici, la termene neregulate și restanțe mari. Am văzut că pontifii clubului au toată bunăvoința, însă am mai simțit că sunt o povară. Și astfel, de comun acord, ne-am despărțit. Cu consimțământul meu ca orădenii să mă vândă.
- Și?
- Am primit o ofertă de la Olympique Lille și am plecat cu soția - am uitat să-ți spun că mă însurasem la Oradea - în Franța. Crișana însă n-a reușit să obțină extrădarea și am fost nevoit să mă întorc în țară, la FC Rapid. Asta este până în momentul de față cariera mea de fotbalist.
- Și ești mulțumit?
- Să fiu sincer?
- Natural!
- Ei bine, atunci trebuie să vă spun că federația s-a purtat greșit cu mine.
- Cum se poate asta?
- Se poate! Salariul și primele pe care le primesc de la Rapid îmi ajung doar să-mi asigur traiul zilnic. Viitorul meu este tot atât de nesigur ca și cum n-aș câștiga nimic. La Lille aș fi câștigat bani albi pentru zile negre.
Giussy se încruntă puțin și continuă.
- Trebuie să recunosc dreptul federației de a reține în țară jucători care pot fi selecționați în națională. În acest caz însă, federația trebuie să aibă grijă de viitorul lor. Ce folos trag eu că am fost împiedicat să mă duc în Franța?, dacă, de exemplu, n-aș avea post la Rapid. Aș fi un muritor de foame, dar selecționabil în echipa națională! Am dreptate?
- Ai!
- Păi atunci...
Și-a asigurat piciorul
- Pentru că suntem la capitolul asigurărilor prezente sau viitoare, ce-i adevărat cu asigurarea piciorului?
- Este adevărat, l-am asigurat. Dar nu în străinătate, ci la Societatea Agricola.
- Cum?
- Pentru rănire și accident. Suma pe care o primesc în caz de rănire este procentuală. Dacă voi fi rănit, voi primi 400 de lei pe zi.
- Te asiguri ca vedetele americane.
- Slavă Domnului, deocamdată mă simt minunat. «Mânjii» mei mă slujesc admirabil (Giussy râde zgomotos, bătându-se peste picioare).
- Când ai fost rănit ultima dată?
- În primăvara anului trecut, însă am jucat cu piciorul rănit până în toamnă, când m-a operat doctorul Molnar din Budapesta. Picioarele mele sunt acum perfecte, așa că Agricola n-a făcut cred o afacere proastă.
- Până la ultimele meciuri ai fost destul de slab, care-i cauza?
- Vina o poartă numai Kalman Konrad. Piciorul meu operat trebuia supus unui antrenament special și succesiv. Kalman însă m-a pus să mă antrenez la fel ca și ceilalți jucători. Și asta nu merge cu un picior operat.
«Nu poți vinde un meci, nici pe 50.000 de lei!»
- Acum?
- De vreo lună sunt într-o dispoziție de joc formidabilă. Ai să mă vezi duminică, la finală!
- Am auzit, prietenii buni povestesc totul, despre sabotarea clubului și despre vânzarea unor meciuri. Ce mai este și cu povestea asta?
- (Baratky se încruntă) Aceste cuvinte se aud numai la noi în țară. Noi, jucătorii, nu suntem zei sau mașini. O comandă: joacă magistral și gata, jocul magistral îl poți oferi pe tavă, plocon. Avem și noi zile mai bune și zile mai rele. Dacă joci mai slab, se spune că ai sabotat sau ai vândut meciul.
Giussy devine aproape patetic.
- Eu joc fotbal de 15 ani. Dar până acum nu mi-a făcut nimeni vreo ofertă înaintea vreunui meci. Un jucător adevărat nici nu poate fi preocupat să vândă pentru 10.000-20.000 sau chiar pentru 50.000 de lei un meci care îl poate costa întregul său viitor. La fel și ceilalți jucători de la Rapid. Când auzim astfel de învinuiri, mai rău ne demoralizăm.
- Aplauzele cum le primești?
- Cele personale sunt trecătoare. Cele mai frumoase sunt cele care însoțesc întreaga echipă.
- Cu huiduielile cum stai?
- De huiduieli - și să nu vorbesc într-un ceas rău (e vesel Giussy, nu v-am spus?) - am avut parte foarte mult în sezonul de primăvară, dar nu mă impresionează prea mult. De multe ori, o echipă huiduită vrea să arate că nu merită această «gratificație» și joacă mai bine decât de obicei.
- Și ești mulțumit cu situația actuală?
- Aș mai vrea un post sigur, care să-mi asigure viitorul.
- Ce crezi despre finala Cupei României, de mâine?
- Ne așteaptă o partidă foarte grea, va fi o luptă excepțională.
- Cine va învinge?
- Acela care va marca mai multe goluri (Giussy râde din nou).
- Despre națională ce zici?
- Visul meu dintotdeauna a fost să joc pentru echipa României, însă nu mă împac cu obiceiul dumneavoastră sau al acelor ziariști care critică înainte de meci: că X va sabota echipa, că este un trădător, că nu știe să joace etc. Este o greșeală enormă pentru că ne demoralizați. Înaintea unui meci trebuie să fie doar însuflețire și convingere în victorie. Criticile, după joc! De exemplu, cu Belgia, când am fost lovit și eram îngrijit pe tușă, am auzit: "Simulează, ca să aibă un alibi!". Astfel de afirmații sunt adevărate crime morale. Am reintrat pe teren aproape înfuriat.
„«Minunea Blondă» n-a fost entuziasmată de nicio «Minune Brunetă»”
- Și?
- Și am marcat două goluri!
- Vrei să joci contra Suediei?
- Ard de nerăbdare să arăt că Baratky este cu tot sufletul acolo unde sunt culorile țării.
- Ia spune-mi, pe unde ai fost ca fotbalist?
- Cu Hungaria am vizitat toată Europa, afară de Anglia și Rusia. Am fost de două ori în Egipt, apoi în America de Nord, Havana și Mexico.
- Ce ți-a rămas după aceste turnee?
- În viața unui jucător, aceste turnee sunt un fel de beneficii, după munca unui an de activitate. Desigur că sunt un spectacol grandios, un film divers cu țări, limbi și obiceiuri. În fiecare țară străină găsești ceva nou și surprinzător. De multe ori stăteam să contemplu cerul, să văd dacă este la fel cu cel din România sau Ungaria. Astăzi, când mă duc la cinema și văd țări prin care am fost sau locuri prin care am călcat cu piciorul, simt o bucurie nespusă. De altfel, să vezi și să cunoști lumea este tot ce-ți rămâne dintr-o viață de om.
- Dar... femeile?
- Ți-am spus doar că sunt însurat!
- Bine, știu, însă vorbesc despre turnee...
- Tot indiscreți ați rămas dumneavoastră, ziariștii! Ce, vrei să-mi strici căsnicia? (Giussy zâmbește iar).
- Mi se pare că nu vrei să vorbești de frica mamei soacre?
- Nu, dar...
Giussy mi-a rămas dator cu acest răspuns, pe care n-am insistat să-l primesc, căci mama soacră... eh... Totuși, Baratky mai adaugă:
- Pe mine, «Minunea blondă», nu m-a entuziasmat nicio «minune brunetă»! Atât pot să-ți spun.
Aviz amatoarelor la oxigenat părul!
- Care a fost cel mai plăcut meci din carieră?
- Huddersfield Town - Hungaria. Echipa engleză era atunci clasată a treia în clasamentul britanic. Înainte de partidă am avut trac pentru că nu jucasem niciodată contra insularilor. Până la urmă, i-am învins cu 5-1, iar eu am înscris două goluri!
- Meciul cel mai palpitant?
- Finala Cupei maghiare între cele două eterne rivale Hungaria și Ferencvaros. Am jucat de două ori. Primul meci, după două prelungiri, a rămas nedecis. În a doua întâlnire, Ferencvaros conducea în minutul 21 cu 2-0. Înaintea pauzei noi am condus cu 3-2! Eu am marcat al treilea gol. După pauză, Ferencvaros a egalat. Apoi am marcat al patrulea gol. Conduceam cu 4-3. Arbitrul dictează penalty contra Hungariei. Sarosy trage. Szabo, portarul internațional al Hungariei, îmi spusese că el se va arunca în colțul drept. Dacă atinge mingea, bine. Dacă Sarosy trage în colțul stâng, va fi gol. Și Sarosy a tras în colțul drept, iar portarul nostru a apărat. În felul acesta am câștigat Cupa.
- Dar acel 11 metri din partida cu Belgia cum l-ai transformat?
- Vă mărturisesc sincer că mi-am adus aminte de Szabo și de Sarosy. Și m-am gândit: poate că Badjou se va arunca într-un colț. Să-l încerc! Am făcut o mișcare ce l-a înșelat și, când am văzut că se aruncă spre dreapta, am tras spre stânga.
Ora pe care i-o cerusem lui Baratky se terminase de mult. Se făcuse ceasul 5 și Giussy s-a grăbit să plece la antrenament....
Angelo Niculescu, despre Baratky, în 2013, pentru Libertatea
Pe Giussy l-am cunoscut la un şpriţ, la restaurantul Mercur din Pasajul Victoriei. Eu eram jucător la Carmen, iar el la Rapid. Ne-am dat mâna, am intrat în vorbă şi, mai apoi, drumurile ni s-au intersectat la Dinamo, când mi-a devenit antrenor
Era un jucător complet. Excela prin tehnică şi orientare tactică. Stăpânea mingea din mişcare şi reuşea adesea să-şi depăşească adversarii printr-o simplă fentă. În plus, avea execuţii tehnice de mare precizie şi rafinament. Era specialist al loviturilor libere
Baratky a fost un exemplu de sportivitate. A dat totul pe teren, indiferent că a jucat pentru Ungaria sau pentru România. În plus, era un tip sociabil, manierat, civilizat şi lipsit de vulgarităţi. Nici nu ştia să înjure!
Giussy avea un singur mare rival: setea oceanică! Acest viciu i-a diminuat longevitatea şi capacitatea de efort. Nu exista meci care să nu fie urmat de o masă copioasă şi de consum de alcool. Îi plăcea tare mult şpriţul!
Îmi plăcea să stau alături de el. Învăţam multe, dar n-am vrut să îl copiez. Avea un mod de viaţă fascinant. Totuşi, nu-l invidiam. Trăia cu o dansatoare de cabaret şi gurile rele spuneau că dormitorul domniţei nu era gol în nopţile pe care Giussy le petrecea în deplasări
Ion Costea, în 2016, pentru Adevărul
De multe ori stăteam cu el la restaurant, la un şpriţ, şi ofta. Îl simţeam că suferă după o iubire pierdută undeva, într-o mahala din Oradea. Eu plecam în miez de noapte, dar prietenul meu rămânea cu paharul în mână, privea în gol, părând concentrat la melodiile lui Gică Petrescu
Ion Costea, în 2016, pentru Adevărul
CV Iuliu/Gyula Baratky
- S-a născut pe 14 mai 1910, la Oradea (Bihor)
- A făcut junioratul la Stăruința Oradea
- Ca senior, a fost legitimat la: Stăruința Oradea ('26-'27), CA Oradea ('28), Hungária/MTK Budapesta ('28-'33), Crișana Oradea ('33-'36), Rapid București ('37-'44, '45), Carmen București ('44), Libertatea Oradea ('46-'47), RATA Târgu-Mureș ('48)
- A debutat în Divizia A pe 10 septembrie 1933, Venus București - Crișana Oradea 0-1; a marcat unicul gol al respectivei întâlniri
- A disputat ultima partidă în "A" pe 29 aprilie 1948, Oțelul Reșița - RATA Târgu Mureș 5-3; la acea oră, era deja și antrenorul formației mureșene
- Meciuri/goluri în prima ligă din România: 155 / 100
- Meciuri/goluri în prima ligă din Ungaria: 82/51
- Meciuri/goluri la naționala României: 20/13
- La Cupa Mondială din 1938, a marcat un gol în România - Cuba 3-3
- Meciuri/goluri la naționala Ungariei: 8/0
- Meciuri / goluri în cupele europene (Mitropa Cup): 7/2
- Palmares ca jucător: 1 titlu de campion al Ungariei ('29), o Cupă a Ungariei ('32) și 6 Cupe ale României ('37, '38, '39, '40, '41, '42)
- E jucătorul cu cele mai multe goluri marcate în finalele de Cupa României - 10
- Ca antrenor principal, în prima divizie a activat la: Libertatea Oradea ('46-'47), RATA Târgu Mureș ('47-'49), Ştiinţa Cluj ('51), Dinamo București ('52, '53, '57-'60), Progresul Oradea ('54)
- Palmares ca antrenor: 1 Cupă a României ('59); e vorba despre prima Cupă din istoria lui Dinamo
- A decedat pe 14 aprilie 1962, la București
{{text}}