Liga 1

Florinel Coman ar putea pleca de la FCSB la o rivală din play-off: „A adus cineva în discuție această ipoteză”

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 15 aprilie 2022

Aflat într-o formă proastă în acest sezon, din cauza accidentărilor grave, Florinel Coman (24 de ani) ar fi putut ajunge sub comanda lui Gică Hagi, cel care l-a lansat în fotbalul mare.

Ciprian Marica, acționar la Farul, a spus că în birourile clubului a existat o discuție cu privire la un posibil împrumut al extremei roș-albastre, dar s-au blocat rapid.

Marica dezvăluie ce s-a discutat la Farul despre Florinel Coman

„La ultima ședință de la club, nu se punea în discuție așa ceva. Condițiile nu ar fi fost cele pe care noi ne le dorim. Era vorba de un împrumut, se discuta teoretic. Nimeni nu ar fi fost de acord cu așa ceva.

Nu vrem ca un jucător să joace la noi pentru alte echipe, adică să fie proprietatea altcuiva.  Spun sincer, nu s-a discutat mai mult de 5 secunde. A adus cineva în discuție această ipoteză, iar lumea a zis: «Dacă poate intra în calcul un transfer, poate discutăm». Să nu fim naivi, Hagi nu vrea să transforme un jucător pentru alt club. 

Nu știu ce își dorește FCSB. Eu spuneam doar că noi nu suntem de acord să lucrăm pentru alte echipe”, a spus Marica la ProArena.

Hagi l-a împrumutat pe Nedelcu

Totuși, la Farul există un jucător care nu aparține de clubul constănțean: Dragoș Nedelcu. Mijlocașul de 25 de ani a fost adus în iarnă, chiar de la FCSB, după ce Fortuna Dusseldorf a renunțat la împrumutul lui.

„Nedelcu este împrumutat. A fost o situație pe care Gică o știe mai bine. A fost alegerea lui în totalitate, crede în Nedelcu. Dar în cazul lui există și niște clauze. Așa că... Da, poate fi cumpărat. Ne putem înțelege la o sumă”, a adăugat Marica.

Giovanni Becali: „O decizie se va lua în două luni”

Giovanni Becali, reprezentatul firmei care-l impresariază pe Coman, a vorbit despre viitorul acestuia.

„Eu cred în continuare că Florinel Coman se va pune pe picioare. Toți, în primul rând Gigi, așteaptă să-și revină. Sigur trebuie să se schimbe ceva la el în vară.  Fie își revine, fie caută să meargă să joace în altă parte. E posibil chiar și împrumut! Nu pot să vorbesc eu de un transfer de la FCSB la Farul, dar o decizie clară în privința lui Florinel Coman o să se ia în circa două luni”, a spus Giovanni Becali pentru Fanatik.

Crescut la Academia Hagi, Coman a plecat la FCSB în august 2017, pentru 3 milioane de euro. În acest sezon a prins 18 meciuri în toate competițiile, având un gol marcat.

Becali a refuzat 9 milioane € de la Sporting pentru Florinel Coman

Cu doi ani în urmă, Sporting Lisabona a oferit 9 milioane de euro ca să-l cumpere pe Coman. Gigi a refuzat propunerea. Ioan Becali, agentul lui Florinel, a povestit că vărul său a pretins 10 milioane de euro plus niște bonusuri. Portughezii nu au fost de acord.

Marius Niculae, fost campion al Portugaliei cu Sporting, a confirmat negocierile. Clubul din Lisabona îi solicitase și lui Niculae date despre Coman, iar „Săgeată" le confirmase oficialilor de acolo că internaționalul român ar fi reprezentat o investiție inspirată.

Afacerea nu a mai fost realizată atunci. Acum nu le mai e la îndemână lui Gigi și lui Florinel, din moment ce atacantul a devenit prea greu de vândut.

VIDEO Ioan Ovidiu Sabău: „FCSB are nevoie e un antrenor cu autoritate și personalitate”

>

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.