În toamna lui 1983, la Manresa, Victor Ciocâltea moare în timp ce se afla la un turneu. S-a spus despre învingătorul lui Bobby Fisher că a căzut cu capul pe tabla de șah. În realitate, un anevrism i-a dat mat
Se trezise primul. Cam 8 dimineața. A mers să facă un duș. Soția, Elena, a mai zăbovit în pat. Auzea apa curgând, dar și-a zis că a trecut ceva vreme de când intrase în baie. Așa că s-a dus după el. L-a găsit lungit pe jos. Nu s-a pierdut cu firea, a sunat la recepție, ambulanța a venit destul de repede. Sau prea târziu. N-a mai ajuns la spital, s-a stins în salvare. 51 de ani.
În România, legenda a plecat la drum că a murit la turneu, căzând fix cu capul pe tablă. Fals! Victor Ciocâltea, unul dintre cei mai mari șahiști români din toate timpurile și cel mai iubit, a pierit din cauza unui anevrism cerebral!
De mic s-a apucat de tenis de masă. A prins lotul național de juniori. În paralel, timid, a dat drumul și la sportul minții. L-au ochit la un turneu organizat chiar de elevii liceului "Gheorghe Lazăr", unde studia. La 20 de ani era deja campion național. În 1962, se mergea la Varna, la a 15-a Olimpiadă de Șah.
Toate forțele mari ale lumii. Ne-am dus cu Ciocâltea, Ghițescu ori Gheorghiu. Rușii au venit cu Spasski sau Tal, americanii cu "Bobby" Fischer. Victor îl învinge pe cel care, între 1972 și 1975, avea să fie campionul lumii! Participă la 106 turnee. Pentru că era un tip prietenos, chiar și când nu se descurca prea bine presa îl "ierta". La Skopje trece de Andre Lombard, la Riga remizează cu marele Mihail Tal.
Fumător înrăit, băutor de cafea
În august 1983, merge la Torneo Abierto Internacional de Berga. Legase, oarecum, o strânsă legătură cu marii maeștri din Spania, mereu era invitat pe acolo. Fumător înrăit, băutor de cantități însemnate de cafea. Aici nu acuză nimic. Din contră, poza de final ni-l arată vesel!
Vine acasă, la București. "Șahul este un joc născut din geometrie și numere, o gimnastică pur intelectuală, cel mai frumos joc din lume, care atinge limitele artei", spunea Victor Ciocâltea.
Următoarea strigare e la Manresa, tot pe tărâm iberic, la 60 kilometri de Barcelona. Pleacă din timp, alături de Elena, soața. Decid să meargă cu al lor "Volkswagen Beetle". Joacă pe 9 septembrie, apoi, a doua zi de dimineață moare. Se sună în țară. Federația e clară: nu sunt bani pentru repatriere!
Decesul care a șocat
Există doar două variante: prima, să fie înmormântat acolo, a doua, incinerarea! Elena știe că nu are cum să care sicriul în țară cu mașina personală, așa că alege să se reîntoarcă doar cu o urnă. Nu are bani, dar Federația Catalană de Șah se ocupă de toate.
Oamenii-s calzi: dacă Victor rămâne în patria lui Cervantes, se obligă să o ajute, anual, cu un zbor dus-întors București-Barcelona. Refuză. "Anevrismul l-a doborât. I se putea întâmpla oriunde. Din păcate, acolo s-a petrecut, la distanță", povestea Victor Țacu, șahist și el, medic și bun prieten cu Victor, despre cel ce fusese de șapte ori campion național (1952, 1961, 1969, 1970, 1971, 1975 și 1979) și care participase la 11 Olimpiade de șah între 1956-1982.
Urna cu cenușă se odihnește la "Ghencea" Civil. În "Sportul" apare doar o casetuță mică despre cel care ducea, cândva, "o luptă dârză pentru echipa RPR", dar acestea sunt vremurile. Nu e uitat!
Clubul sportiv RATB, acolo unde el era legitimat, începe din 1984 să-i organizeze un memorial...
{{text}}