Campionate

Continuă problemele la United » Fotbalistul care a anunțat că pleacă de la club la finalul sezonului

Foto: Imago

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 15 aprilie 2022

Nemanja Matic (33 ani) se va despărți de Manchester United la finalul sezonului actual, după 5 ani petrecuți pe Old Trafford.

Mijlocașul sârb a fost adus de United de la Chelsea, în 2017. De atunci până acum, Matic a bifat 183 de prezențe în tricoul „Diavolilor Roșii”, reușind inclusiv 4 goluri și 9 pase de gol. De-a lungul anilor, dar mai ales în momentul sosirii la Manchester, mijlocașul defensiv s-a dovedit a fi un jucător de bază.

Nemanja Matic va pleca de la Manchester United la finalul acestui sezon

Sârbul a postat decizia pe care a luat-o în privința viitorului său pe conturile de socializare, făcând clară hotărârea sa de a părăsi clubul din nordul Angliei.

„După ce m-am gândit bine, am decis că acesta va fi ultimul meu sezon alături de Manchester United. Le-am transmis hotărârea mea conducătorilor, antrenorului și jucătorilor. 

A fost o adevărată onoare și un mare privilegiu să joc pentru acest club minunat. Vreau să le mulțumesc fanilor pentru sprijinul lor neîncetat. Voi da totul pentru a-mi ajuta colegii să termine cât mai bine acest final de sezon”, a anunțat Nemanja Matic.

Citește și alte știri despre fotbalul internațional: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.