Stefanos Tsitsipas (23 de ani, 5 ATP) a reușit una dintre cele mai spectaculoase reveniri din ultimii ani. Condus cu 0-4 de Diego Schwartzman (29 de ani, 16 ATP) în decisivul ultimului „sfert” de la Monte Carlo, grecul a câștigat într-o manieră spectaculoasă următoarele șase game-uri, asigurându-și calificarea în penultimul act.
Campionul en-titre de la Monte Carlo a fost extrem de aproape să părăsească turneul din Principat încă din „sferturi, însă a încheiat prin a bifa o revenire pe care n-o va uita toată cariera.
Stefanos Tsitsipas, come-back impresionant în fața lui Diego Schwartzman
„Stors” după setul secund, pe care-l pierduse la mare luptă, în tie-break, Tsitsipas a evoluat modest în startul setului trei. Argentinianul a făcut două break-uri și s-a distanțat rapid la 4-0, moment în care aproape nimeni nu se mai aștepta la un come-back din partea elenului.
Însă chiar din acel moment, Tsitsipas a pornit o ofensivă care l-a scos total din ritm pe Schwartzman. Grecul și-a construit cu minuțiozitate revenirea, și-a recuperat ambele break-uri și a avut nervii mai tari într-un final de set în care a reușit punctul meciului: din cădere, Stefanos a inventat o rezolvare măiastră la fileu, exact într-un moment în care sud-americanul încerca să revină în joc.
Partida s-a încheiat după două ore și 45 de minute, însă Tsitsipas are de ce să-și facă procese de conștiință: putea rezolva meciul mult mai ușor, ținând cont de faptul că a condus cu 6-2, 5-2. Avantajul său a fost spulberat însă de Schwartzman, cel care avea să trimită partida în decisivul electrizant adjudecat de grec.
Semifinalele de la Monte Carlo:
- Alejandro Davidovich Fokina - Grigor Dimitrov (Sâmbătă, 14:30, Eurosport 2)
- Alexander Zverev - Stefanos Tsitsipas (Sâmbătă, 16:30, Eurosport 2)
{{text}}