Antonio Cassano (39 de ani), ex-jucător la AS Roma, Real Madrid și Inter, nu l-a menajat pe Carlo Ancelotti (62), actualul antrenor al liderului din La Liga.
În această săptămână, Real Madrid s-a calificat în semifinalele Champions League, după 2-3 în returul cu Chelsea, la capătul unui meci ce a avut nevoie de prelungiri.
Trupa „blanco” stă bine și în campionat, acolo unde are un avans de 12 puncte în fruntea clasamentului față de Barcelona, principala urmăritoare, cu 7 etape înainte de finalul sezonului. Cu mențiunea că marea rivală are un meci în plus de jucat.
Chiar și așa, Antonio Cassano, jucător care a aparținut de Real Madrid între 2006 și 2008, nu e impresionat de parcursul echipei sub comanda lui Ancelotti. Dimpotrivă. El consideră că Real Madrid a fost norocoasă cu PSG și Chelsea, în fazele eliminatorii din Champions League, și spune despre Ancelotti că „nu-mi pot aminti un jucător care să se dezvolte sub comanda sa”.
Antonio Cassano: „Real Madrid a jucat prost, Ancelotti a fost foarte norocos”
„Real Madrid a jucat prost cu Chelsea și PSG, el (n.r. - Ancelotti) a fost foarte, foarte norocos. Dar norocul se va termina mai devreme sau mai târziu”, a declarat Cassano pentru canalul de Twitch Bobo TV.
Fostul atacant italian nu e convins nici de parcursul din campionat al „albilor”:
„Real Madrid nu joacă bine în La Liga, Barcelona a avut un start de sezon prost, dar acum e o altă poveste. Ancelotti face jucătorii să se simtă bine, dar nu-mi pot aminti un jucător care să se dezvolte sub comanda sa”.
4 goluri și3 pase decisive a adunat Cassano la Real Madrid, în 29 de meciuri
8 semifinale de Champions Leagueare Carlo Ancelotti în CV: Juventus (1999), AC Milan (2003, 2005, 2006 și 2007), Real Madrid (2014, 2015, 2022)
{{text}}