Sergio Ramos (36 ani) este dorit de Inter Miami, echipa lui David Beckham din MLS. Americanii îi propun un contract pe două sezoane.
Spaniolul a fost măcinat de accidentări în ultima perioadă, motiv pentru care Real Madrid a preferat să se reorienteze și să nu-i prelungească contractul, luând în considerare și pretențiile financiare ale fundașului.
Ulterior, PSG l-a adus pe Parc des Princes, însă nici francezii nu s-au putut baza pe Ramos în meciurile importante. Din vara lui 2021 până în prezent, ibericul a jucat doar 6 meciuri pentru formația din capitala Franței.
Sergio Ramos ar putea ajunge la Inter Miami
Pe fondul inadaptării la PSG, acolo unde inclusiv relația cu fanii este deteriorată, Sergio Ramos ar putea ajunge la Inter Miami, clubul din MLS fondat de David Beckham, fostul mare internațional englez.
Potrivit presei spaniole, Inter Miami plănuiește să îi ofere lui Sergio Ramos un contract pe doi ani. Echipa nord-americană este una dintre cele mai noi echipe din MLS, însă pretențiile sunt ridicate. Beckham a încercat să-i mai aducă și pe Messi, Cristiano Ronaldo sau Neymar, dar mutările nu s-au concretizat.
Dacă ajunge la Inter Miami, Sergio Ramos își va trece numele pe lista marilor fotbaliși europeni care și-au încheiat cariera în MLS. Steven Gerrard, Frank Lampard, David Villa, sau David Beckham sunt alte nume importante care au ales această cale.
{{text}}