Căutat de poliție după ce a fost acuzat de soție că a călcat-o cu mașina, Eduardo „Toto” Salvio (31 de ani) neagă incidentul și spune că vinovată este femeia, care l-ar fi hărțuit din momentul despărțirii.
Joi dimineață, Magali Aravena, soția lui Salvio, l-a surprins pe fotbalistul argentinian împreună cu o altă femeie. Fotbalistul a încercat să plece, dar Magali s-a pus în fața mașinii. Cu toate acestea, Salvio a demarat și a lovit-o cu mașina, ulterior fugind de la locul accidentului.
Magali a depus plângere, iar Salvio este căutat acum de poliție.
Salvio a vorbit cu ziariștii spanioli
Actualul jucător al lui Boca Juniors a oferit o primă reacție despre accident. Salvio neagă că a călcat-o cu mașina pe Magali și susține că aceasta îl hărțuia, de fapt, după ce a văzut pe rețelele de socializare că are o nouă iubită.
„Aș dori să precizez că m-am despărțit de Magali la începutul lunii martie. Am luat cina și ne-am despărțit în relații bune. La început am locuit împreună, dar despărțiți, fiecare dormea în camere diferite cu băieții. Ea s-a mutat aproximativ 12 zile mai târziu.
Sol (n.r.- noua lui iubita) și-a făcut o poză și a postat-o pe Instagram. M-a sunat imediat fosta mea soție, m-am dus să vorbesc în baie: «Nenorocitule, o să-ți distrug cariera, o să mergi să joci în Nigeria, s-o scoți din casa mea!». Am rugat-o să mă lase să-mi trăiesc viața.
Când a ajuns acolo unde eram, a început să mă atace și să lovească mașina. Am plecat, m-am întors și am rămas după colț. Niciodată nu m-am gândit să fug. Am rămas la colţ. E adevărat că eram nervos, nu ştiam că se va întâmpla asta.
Ea este cea care, după ce a dat trei lovituri, a sărit înapoi. A sărit, nu a căzut. Când a sărit, am dat înapoi pentru a pleca și a venit în fugă spre mașină, lângă geamul din spate de pe partea dreaptă ”, a declarat Salvio potrivit Mundo Deportivo
Sol Rinaldi
{{text}}