Sporturi   •   Tenis   •   ATP

Stefanos Tsitsipas, campion din nou la Monte Carlo

Foto: gettyimages

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 17 aprilie 2022

Stefanos Tsitsipas (23 ani, 5 ATP) este campionul turneului ATP Masters 1000 de la Monte Carlo, după ce l-a învins astăzi în marea finală pe Alejandro Davidovich Fokina (22 ani, 46 ATP), scor 6-3, 7-6 (3).

Grație acestei victorii, grecul reușește să-și apere trofeul câștigat la Monte Carlo în 2021 și își trece în palmares cel de-al 8-lea titlu ATP din carieră.

Stefanos Tsitsipas, campion la Monte Carlo

Favorit cert înainte de meci, Tsitsipas și-a respectat statutul și s-a impus în fața lui Davidovich Fokina, dar nu fără emoții. Grecul a fost primul tenismen care a cedat pe propriul serviciu, însă a revenit imediat în meci și a făcut diferența pe final de set, scor 6-3, după doar 31 de minute.


Actul secund a fost mult mai echilibrat, chiar dacă Stefanos a reușit break-ul în debutul său. Spaniolul Fokina și-a ridicat nivelul de joc și a avut forța să revină. Astfel, spre nemulțumirea lui Tsitsipas, setul doi a avut nevoie de tie-break, deși grecul a avut șansa de a încheia socotelile la scorul de 5-4, pe propriu serviciu.

În prelungiri, Fokina nu a mai avut soluție pentru jocul lui Tsitsipas, care și-a apărat astfel titlul de la Monte Carlo, scor 6-3, 7-6 (3).

8 titluri ATPare acum în palmares Stefanos Tsitsipas, după triumful de la Monte Carlo

Video cu momentul în care Tsitsipas a câștigat turneul ATP Masters 1000 de la Monte Carlo


Citește și alte știri din tenis:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.