Fotbal   •   Liga 1   •   CFR CLUJ - FCSB 0-1

FCSB și-a făcut calculele » Stadionul ales să găzduiască o eventuală finală pentru titlu: „Fierbe pentru noi. Suntem din nou Steaua!”

+24 Foto
FCSB s-a impus în Gruia și visează la un nou titlu / Sursă foto: Cristi Preda (GSP)

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 18 aprilie 2022

CFR CLUJ - FCSB 0-1. Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, a prefațat lupta pentru titlu din play-off, după ce roș-albaștrii s-au impus în derby-ul din Gruia și s-au apropiat la două lungimi de fotoliul de lider. În eventualitatea unui meci cu trofeul pe masă în ultima rundă, MM a anunțat și stadionul la care vor apela roș-albaștrii. 

Vicecampioana a prins curaj după primul succes reușit pe terenul CFR-ului din ultimii opt ani. După ce i-a dat o replică tăioasă lui Dan Petrescu, MM Stoica a trecut la calculele despre programul celor două echipe în cele cinci etape rămase din play-off. 

MM Stoica: „E posibil ca CFR să fie mai vulnerabilă decât în trecut”


„Teoretic, noi avem deplasări mai grele, la Ovidiu și la Craiova. CFR joacă la Pitești și la Voluntari. Dar sesisez o vulnerabilitate crescândă la CFR. Și cred că orice echipă care tratează serios un meci cu ei are șanse să câștige în fața lor. Totuși, atât timp cât CFR e pe primul loc, tot ea are prima șansă la titlu, pentru că e campioană și la egalitate de puncte (n.r. - raportat la criteriul de departajare)

Noi avem meciuri complicate, iar FC Argeș joacă în Cupa României chiar înaintea meciului cu CFR. E posibil ca Prepeliță să dea șanse unor rezerve. Sunt multe necunoscute și n-are rost să ne hazardăm în pronosticuri. 

Dar mă gândesc la un singur lucru. CFR avea opt puncte după înjumătățire, acum mai are doar două puncte avans. E posibil ca CFR să fie mai vulnerabilă decât în trecut”, a afirmat MM Stoica, într-un dialog purtat cu moderatorul Dan Udrea la Orange Sport, în emisiunea Sport Report.

Mihai Stoica: „Vom juca la Buzău în ultima etapă, e un oraș care fierbe pentru noi”


Ultima etapă din play-off programează confruntarea FCSB - CFR, care ar putea decide chiar viitoarea campioană, însă clubul lui Becali a fost informat că nu va avea la dispoziție Arena Națională, blocată de Saga Festival în perioada 16 mai - 11 iunie. MM Stoica spune că un evetual meci cu titlul pe masă se va juca la Buzău. 

„Arena Națională e indisponibilă. Stadionul Arcul de Triumf se prezentă în condiții excelente, am văzut niște fete care se jucau de-a rugby-ul. (ironic) Dincolo, formidabila echipă a Armatei a umplut stadionul până la refuz în derby-ul cu Hermannstadt. Acolo are dreptul să joace doar cine are voie.

Probabil că vom merge la Buzău, acolo vom juca, e un oraș care fierbe pentru echipa noastră. Am demonstrat că suntem din nou Steaua, vă promit că n-o să mai spun niciodată FCSB! Am umplut stadionul, în timp ce ceilalți (n.r - CSA Steaua) au jucat cu curent prin tribune”, a declarat Stoica. El a făcut aluzie la faptul că CSA Steaua a adunat doar 2.200 de spectatori în tribunele din Ghencea la derby-ul cu Hermanstadt, scor 1-4

Căpitanul roș-albaștrilor, Florin Tănase, și-ar dori, în schimb, ca FCSB să joace împotriva CFR-ului pe arena din Ghencea, unde echipa lui Gigi Becali a primit interzis. 

VIDEO. Florin Tănase: „Să jucăm în Ghencea, un stadion făcut din bani publici”

„Ar fi senzațional să jucăm cu titlul pe masă în ultima etapă. Din păcate, așa ni se întâmplă în fiecare an. Când avem nevoie de un stadion bun, suntem dați afară de pe Arena Națională. Rămâne de văzut pe ce stadion se va juca. După părerea mea, ar trebui să jucăm în Ghencea, un stadion făcut din bani publici. Și noi am contribuit la el și ar trebui să fim lăsați să jucăm acolo.”

Arena Națională se închide!

Primăria București a anunțat că stadionul nu va fi disponibil pentru a susține meciuri de fotbal timp de o lună, între 16 mai și 11 iunie. Motivul: a fost blocat pentru cei care vor organiza Saga Festival, un festival de muzică, zilele de desfășurare fiind 3, 4 și 5 iunie.

Organizatorii acestui concert au închiriat Arena cu mai bine de două săptămâni înainte de startul festivalului, tocmai pentru a fi siguri că vor termina la timp, atât de montat scena pe care vor urca artiștii, cât și instalația de sonorizare.

Ultimele două etape din Liga 1 se vor disputa în intervalul 14-21/22 mai. În penultima rundă, FCSB nu va avea nevoie de Arenă, fiindcă are programat meci în deplasare, cu FC Voluntari. În ultimul meci însă, Florin Tănase și compania vor primi vizita CFR-ului. În funcție de distanța care va exista la acel moment în clasament, meciul ar putea fi o adevărată finală cu titlul pe masă.

Peste 35.000 de oameni au participat pe 12 martie pe Arena Națională la cel mai mare concert caritabil din România pentru sprijinirea poporului ucrainean FOTO Facebook Saga Festival

Program CFR Cluj în play-off:

  • FC Voluntari (deplasare)
  • Farul (acasă)
  • FC Argeș (deplasare)
  • CS Universitatea Craiova (acasă)
  • FCSB (deplasare)

Program FCSB în play-off:

  • Farul (deplasare)
  • FC Argeș (acasă)
  • CS Universitatea Craiova (deplasare)
  • Voluntari (deplasare)
  • CFR Cluj (acasă)

FOTO. Imaginile derby-ului CFR Cluj - FCSB 0-1:

VIDEO Cristi Balaj, supărat pe arbitraj: „Kovacs a cedat presiunilor”

Citește și alte știri despre derby-ul CFR Cluj - FCSB:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.