Fotbal   •   Liga 1   •   GSP LIVE

Fostul internațional Florea Văetuş a ajuns paznic la arena pe care a jucat: „I-am zis lui Andone că accept orice, inclusiv la pază. Am avut de ales între castel şi stadion”

Florea Văetuș

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 18 aprilie 2022

Florea Văetuș (65 de ani), fostul atacant de la Corvinul Hunedoara și Dinamo, a fost invitat în această dimineață la GSP Live. Fostul internațional a povestit cum a ajuns să lucreze la paza stadionului din Hunedoara, după ieșirea la pensie.

Florea Văetuș, dublu campion cu echipa din „Ștefan cel Mare”, a fost antrenor la Corvinul, dar a renunțat la meserie în 2005, când clubul s-a desființat.

Florea Văetuș: „Sunt obișnuit cu viața pe care o duc”


„Am fost antrenor la Hunedoara, am plecat la Călan, apoi la Sadu. Am revenit apoi antrenor la juniori, la grupele de '88, '89, cu care am câștigat campionatul împotriva Timișoarei. Clubul s-a desființat prin 2005 și nu am mai profesat. Un prieten și-a deschis o școală și a propus să poarte numele «Florea Văetuș». 

Am zis : «Bine». Și mi-a propus apoi să coordonez. Am acceptat, dar am zis că serviciul nu îl las. Apoi, am ieșit la pensie, de la combinatul siderurgic. Pensia nu e grozavă, la început era mai mică, dar acum s-a mai rotunjit. I-am zis lui Andone la un pahar de șpriț că accept orice, chiar și la pază. 

Am vorbit cu domnul pe care mi l-a recomadat Andone, și am avut de ales între stadion și castel. Am ales stadionul. Lucrez 24 de ore, cu 48 libere. Sunt obișnuit cu viața pe care o duc”, a declarat Florea Văetuș la GSP Live.

Citește și:


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.