Cupa Romaniei

Ca Rața prin apă » FC Voluntari a plutit mai bine și e cu un picior în finala Cupei

FC Voluntari a câștigat manșa tur din semifinalele Cupei României, scor 2-0 contra celor de la FC Argeș, și e la un pas de finală. MVP: Vadim Rață, gol și pasa decisivă.

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Tuesday, 19 April 2022

FC Voluntari a câștigat manșa tur din semifinalele Cupei României, scor 2-0 contra celor de la FC Argeș, și e la un pas de ultimul act. MVP: Vadim Rață, gol și pasă decisivă.

  • Manșa tur din semifinalele Cupei României se joacă în perioada 19-20 aprilie, iar returul este programat pe 11 mai.
  • În cealaltă semifinală se vor întâlni Sepsi OSK și Universitatea Craiova. Partida tur este în Covasna, miercuri, 20 aprilie, de la ora 19:30.

FC Voluntari - FC Argeș 2-0. Ilfovenii, la un pas de finala Cupei României

Pe o ploaie torențială și un teren impracticabil, Voluntari și-a luat revanșa după ce în urmă cu 3 zile Argeș se impunea în play-off, pe același stadion, cu 1-0. 

Argeș a avut prima ocazie de gol în minutul 10, când Latovlevici a luat la țintă bara transversală dintr-o lovitură liberă. Apoi, gazdele au preluat controlul și au tranșat întâlnirea la mijlocul primului act. 

Șutul ratat semnat de Nemec a ajuns cu noroc la Rață, iar mijlocașul lui Ciobotariu l-a executat din marginea careului mic pe Flavius Croitoru (18). Armaș a mărit avantajul 10 minute mai târziu - plonjon superb la „scurt”, același Rață la serviciu (29). 

Din cauza ploii, terenul a devenit un chin pentru jucători în repriza secundă, iar majoritatea preluărilor au fost reușite de băltoacele create pe gazon.

2017e anul în care FC Voluntari a câștigat Cupa României

Final: FC Voluntari - FC Argeș 2-0

  • min. 90: Final.
  • min. 76: Viana și Briceag se îmbrâncesc pe teren și e nevoie de intervenția oamenilor de pe margine pentru a calma spiritele. Primul vede cartonașul galben, după o reacție nervoasă.
  • Meciul devine tot mai slab din cauza terenului îmbibat de apă. Plouă torențial la Voluntari.
  • min. 46: Start în repriza secundă.

     
  • min. 45: Pauză.
  • min. 29: GOL FC VOLUNTARI! Igor Armaș e căutat la un corner, iar moldoveanul reia cu capul, din plonjon, la colțul scurt. Imparabil!
  • min. 18: GOL FC VOLUNTARI! După mai multe minute în care au presat, ilfovenii sparg gheața. Un șut ratat al lui Nemec ajunge cu noroc la Rață, care îl execută pe Croitoru din marginea careului mic.
  • min. 10: Ocazie FC Argeș. Din marginea careului, lovitură liberă, Latovlevici ia la țintă transversala.
  • min. 1: A început meciul.

FC Voluntari - FC Argeș. Echipele de start

FC VOLUNTARI: M. Popa - Ciobotariu, Tamaș, Armaș - Ricardinho, Rață, Droppa, Meleke, Briceag - Nemec, Marcelo Lopes
ANTRENOR: Liviu Ciobotariu

FC ARGEȘ: Croitoru - Tofan, Turda, Dobrosavlevici, Latovlevici - Mezza Colli, Raynov - Ișfan, Șerban, Cr. Tănase - Said
ANTRENOR: Andrei Prepeliță

Stadion: „Anghel Iordănescu” (Voluntari)
Arbitru: Fesnic Horatiu Mircea (Cluj-Napoca - Cluj) / Artene Ovidiu (Vaslui - Vaslui), Marica Mihai Marius (Bistriţa - Bistriţa Năsăud)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.