Anvelopele reprezintă unul dintre cele mai importante componente în ceea ce privește atingerea unei performanțe cât mai mari a oricarui tip de autovehicul, fie el o mașina personală, transport în comun sau utilaj. Cu cât acestea sunt mai bune calitativ cu atât mașina poate atinge o viteză mai mare, este mai stabilă pe sosea și pe alte tipuri de teren și are un consum mai mic, printre multe alte avantaje.
Încă de la apariția primelor modele de cauciucuri pentru mașini și până în prezent, aceste echipamente au fost în mod constant îmbunătățite în ceea ce privește calitatea materialelor din care sunt realizate precum și designul lor, adica modelele imprimate pe suprafețele exterioare, care fac contact cu solul și în funcție de care este oferită o aderență mai bună cu acesta, oferind performante mai bune sau mai proaste.
Pentru a avea cele mai bune condiții de fiecare dată, anvelopele au fost adaptate în timp pentru fiecare sezon în parte. Sau mai bine spus, pentru sezonul cald și pentru cel rece. Iar dintre acestea două, pentru un timp mai îndelungat sunt folosite modelele de anvelope vara, am putea spune din luna Martie și până prin luna Octombrie, chiar Noiembrie. Asta depinde desigur și de zona în care ne aflăm sau în care conducem pe moment sau în viitorul apropiat. Pentru că vremea este destul de schimbătoare uneori, dacă va fi nevoie să plecăm la un drum mai lung, prin zone de deal sau de munte este bine să fim prevăzători și să ne schimbăm anvelopele de vară cu cele de iarnă.
Schimbarea anvelopelor o dată cu fiecare sezon este nu doar o indicație a specialiștilor ci este și obligatorie prin lege, lipsa anvelopelor corespunzătoare fiind sancționată cu amenzi și puncte de penalizare. Există desigur și cei care folosesc anvelopele all-seasons, care nu necesită schimbare decât atunci când au devenit prea uzate. Însă este un lucru știut că nu oferă performanțe egale cu cele de sezon. Deși nu este o diferență extrem de mare, este notabilă iar atunci când avem nevoie de o eficiență cât mai mare, este bine să mergem pe varianta anvelopelor de sezon.
Anvelopele de vară sunt realizate din materiale care le fac mai moi și mai flexibile, astfel încât să reziste la temperaturi mai mari și să ofere o aderență cât mai bună la carosabil. Însă acest lucru le face aproape inutile pe timp de iarnă, când temperaturile sunt negative iar acestea pot nu doar îngheța dar și crăpa iar asta este cu adevărat îngrijorător. Pe de altî parte, nici cauciuruile de iarnă nu sunt atât de utile pe timp de vară, având o aderență slabă și totodată, o performanță nesatisfăcătoare.
Pentru schimbarea eficientă a anvelopelor o dată cu începutul unui nou sezon, le puteți achiziționa direct cu jante, ceea ce vă va simplifica munca sau puteți apela la un service profesional, ceea ce ar reprezenta o alegere mai ințeleaptă, în special atunci când acestea sunt uzate și necesită înlocuire cu altele noi, un proces ce poate fi realizat mai bine și mai rapid în cadrul unui service.
{{text}}