Liga 1

Pică și varianta Buzău pentru derby-ul de titlu: „Există un impediment. Organizatorii fix asta doreau”

Marin Mitran, managerul sportiv al lui FC Buzău, se declară încântat de faptul că posibilul meci decisiv dintre FCSB și CFR Cluj s-ar juca în Crâng. Șansele sunt însă mici, din cauza stării gazonului.

Articol de Ionel Luţan  —  marţi, 19 aprilie 2022

Marin Mitran, managerul sportiv al lui FC Buzău, se declară încântat de faptul că posibilul meci decisiv dintre FCSB și CFR Cluj s-ar juca în Crâng. Șansele sunt însă mici, din cauza stării gazonului. 

FCSB a redus ecartul față de campioana CFR Cluj la doar 2 puncte, după victoria la limită, 1-0, obținută în Gruia. 

Dacă cele două echipe vor merge cap la cap până în ultima etapă. meciul direct ar putea decide campioana acestei ediții de campionat. FCSB încă nu știe pe ce arenă va organiza partida, în condițiile în care Arena Națională este indisponibilă, iar Ghencea pare imposibil de antamat. 

FCSB - CFR Cluj, în aer

„Vă dați seama că pentru Buzău, ca oraș, dar și fotbalistic, ar fi extraordinar ca meciul care ar putea decide campioana să se joace în Crâng. S-ar umple, cu siguranță, stadionul, și ar fi un eveniment notabil. 

Dar nu cred că, până la urmă, se va juca la Buzău. Un impediment ar fi gazonul care are ceva probleme. Organizatorii vor tocmai asta, să ofere un câmp de joc de cea mai bună calitate”, a precizat Marin Mitran, managerul sportiv al buzoienilor. 

Gigi Becali: „Vom juca pe Ghencea, nu la Buzău”

Omul de afaceri reaprinde conflictul cu clubul Armatei și spune că vrea ca meciul decisiv să se joace în Ghencea. Stadionul construit din bani publici e administrat de CSA Steaua, în Liga 2.

„Direct pe Ghencea o să jucăm! Ce, e stadionul lor? Crezi că fac ei ce vor? Facem plângeri peste tot, la DNA, procuratură. Dacă nu ne dau voie, mergem peste tot unde e nevoie, chiar și la președinte, pentru a juca acolo. Arcul de Triumf nu este deocamdată o soluție pentru noi. Are prea puține locuri”, a spus Gigi Becali pentru digisport.ro.

Clubul Sportiv al Armatei Steaua nu comentează afirmațiile patronului FCSB, dar vă putem comunica faptul că stadionul Steaua este în administrarea Ministerului Apărării Naționale și în folosința Clubului Sportiv al Armatei Steaua București. Prioritate în folosirea acestuia o au echipele de fotbal și rugby ale clubului. Ca și până acum, orice solicitare va fi analizată în cadrul clubului, iar răspunsul va fi în conformitate cu prevederile legale.
- Biroul de presă al CSA Steaua București

VIDEO Florin Tănase: „Sper ca CFR să se mai încurce” + „Ar trebui să fim lăsați să jucăm în Ghencea”

>

Citește și alte știri despre FCSB: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.