Fotbal   •   Liga 1   •   CFR CLUJ - DINAMO KIEV 0-0

La pace » CFR Cluj - Dinamo Kiev, amical caritabil fără goluri în Gruia, disputat în fața a 5.000 de oameni

+16 Foto
CFR Cluj - Dinamo Kiev 0-0 Foto: Imago

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 20 aprilie 2022

CFR Cluj și Dinamo Kiev au remizat alb, scor 0-0, în amicalul caritabil de pe arena „Dr. Constantin Rădulescu”. Toate încasările din bilete și donații vor merge către un ONG care sprijină refugiații ucraineni. Pe stadion au fost aproximativ 5.000 de persoane. 

Dan Petrescu a trimis rezervele în meciul caritabil cu Dinamo Kiev, iar Adrian Păun putea deschide scorul chiar în secunda 40. Șutul său plasat din marginea careului a fost respins excelent de portarul Buschan.

După această ocazie, băieții lui Mircea Lucescu s-au trezit și au pus stăpânire pe minge, dar fără să-și creeze ocazii de a marca. Nici CFR nu a reușit să fie periculoasă, iar scorul pauzei era 0-0. Repriza secundă a debutat în aceeași notă, un joc echilibrat, în care ucrainenii aau avut posesia. 

Schimbările făcute de Dan Petrescu la pauză au adus o prospețime în jocul campioanei României, care putea deschide scorul la ocazia uriașă a lui Costache. Găsit liber în careu, extrema ardelenilor nu l-a putut învinge pe Buschan cu un șut din apropiere. Cele două echipe nu și-au mai creat șanse de a marca, iar meciul s-a încheiat „alb”.


+16 Foto
Imagini surprinse în Cluj, în ziua meciului amical CFR Cluj - Dinamo Kiev / Sursă foto: Cristi Preda (GSP)

FINAL ÎN GRUIA: CFR Cluj - Dinamo Kiev 0-0

Final! CFR - Dinamo Kiev 0-0

  • min 69: Schimbări la Dinamo Kiev. Au ieșit Sidorchuk și Zabarny și au intrat Andrievskyi și Burda
  • min 63: Ocazie uriașă pentru CFR, Costache nu reușește să îl învingă pe Buschan dintr-o poziție ideală, șutul puternic al acestuia este respins excelent de portarul ucrainienilor
  • min 62: Încă 3 schimbări la CFR. Au intrat Roger, Itu și Buș în locul lui Păun, Sigurjonsson și Dugandzic.
  • min 46: Schimbare și la Dinamo Kiev. A ieșit de pe teren Antyukh, în locul său intrând Vanah.
  • min 46: Schimbări la CFR. Au intrat Costacheși Neguț și au ieșit Chipciu și Birligea.
  • A început repiza secundă!

Pauză! 0-0 după primele 45 de minute

  • min 40: Ocazie CFR. Cristi Manea șutează cu stângul de la distanță, dar mingea trece peste poartă.
  • min 23: Joc echilibrat la capătul jumătății primeri repize, nicio echipă nu reușește să-și creeze ocazii.
  • min 9: Dinamo Kiev încearcă primele acțiuni ofensive în jumătatea CFR-ului, fără reușite însă.
  • min 1: CFR are prima ocazie de gol. Trupa lui Dan Petrescu începe în atac și Adrian Păun are prima șansă după doar 40 de secunde. Șutul său de la marginea careului a fost repsins însă de portarul Buschan.
  • A început meciul!

5.000de fani au asistat la meciul CFR - Cluj - Dinamo Kiev, cifră neoficială

UPDATE 21:00 » A început concertul caritabil de dinaintea partidei

Într-un joc spectaculos de lumini, melodia „Imagine”, a lui John Lennon, este interpretată de ucraineanca Ruslana, fostă câștigătoare a concursului Eurovision. De asemenea, printre invitații speciali se mai numără Vlăduța Lupău, Dorofeeva, Kateryna Pavlenko sau Julia Sanina.

UPDATE 20:33 » CFR - Dinamo Kiev, echipe de start 

CFR CLUJ: Letica - Manea, Bălan, Dimitrov, Fl. Ștefan - Cvek, Păun, Sigurjonsson - Chipciu, Dugandzic, Birligea

REZERVE: Sava, Bouhenna, Neguț, Gîdea, Mal, Sacko, Hoban, Roger, Buș, Costache, Itu

ANTRENOR: Dan Petrescu

DINAMO KIEV: Buschan - Dubinchak, Zabarny, Sirota, Karavaev - Sidorchuk, Shaparenko, Garmash - Antyukh, Tsygankov, Besedin

REZERVE: Popov, Burda, Shepeliiev, Dobyk, Vivchsrenko, Vanat, Andrievskyi, Kulach, Buyalskyi, Neshcheret, Bol, Boyko

ANTRENOR: Mircea Lucescu

UPDATE 14:25 » Imagini surprinse în ziua meciului de Cristi Preda, fotoreporterul GSP

Cristi Preda, fotorporterul Gazetei prezent la Cluj, a surprins mai multe cadre inedite pe parcursul zilei. Una dintre ele: Mircea Lucescu i-a vizitat la terasă pe câțiva tineri aflați în oraș, cărora le-a împărțit bilete pentru duelul CFR - Dinamo Kiev

+16 Foto
Imagini surprinse în Cluj, în ziua meciului amical CFR Cluj - Dinamo Kiev / Sursă foto: Cristi Preda (GSP)

UPDATE 14:05 » Acțiune comună realizată de cele două echipe. Vasile Dâncu, prezent și el

Mircea Lucescu, însoțit de fotbaliști de la Dinamo Kiev, alături de Dan Petrescu, Cristi Balaj și fotbaliști din lotul „feroviarilor” au realizat o acțiune comună la un hotel din oraș unde sunt cazați refugiați. A fost prezent și Vasile Dâncu, ministrul Apărării, un personaj apropiat de conducerea formației din Gruia, transmite Eduard Apostol, corespondentul Gazetei sub Feleac. 

Acțiune comună realizată de cele două echipe în Cluj / Sursă foto: Eduard Apostol (GSP.ro)

„Trebuie să ne revenim după înfrângerea din campionat. Ne-ar fi plăcut să jucăm în fața lui Dinamo Kiev și a lui Mircea Lucescu în Champions League, nu într-un astfel de amical. În orice caz, suntem alături de ucrainenii care trec prin aceste momente dificile”, a declarat Andrei Burcă, fundașul „ferovoarilor”, prezent la eveniment. 

UPDATE 11:30 » Mircea Lucescu le-a împărțit bilete clujenilor

Dimineața amicalului CFR Cluj - Dinamo Kiev a fost una plină. Mircea Lucescu a mers în centrul orașului să împartă bilete pentru partida din această seară.

„Veniți la meci, că altfel nu vă dau biletele”, a glumit antrenorul cu localnicii pe care i-a abordat. Totodată, jucătorii lui Dinamo Kiev au ieșit să se relaxeze în oraș și au procedat la fel ca tehnicianul lor, împărțind bilete în stânga și în dreapta.

Lui „Il Luce” i s-a alăturat și Emil Boc, primarul Clujului. „Trăim vremuri complicate și e de apreciat ce a făcut Mircea Lucescu. Sunt convins că lumea din Cluj va veni la stadion pentru a fi alături de refugiații ucraineni. Felicitări, sunteți un idol”, a spus edilul.

CFR Cluj - Dinamo Kiev, live de la 21:00

  • Meciul caritabil dintre CFR Cluj și Dinamo Kiev, programat astăzi, de la ora 21:00, în Gruia,  va fi liveTEXT pe GSP.ro și în direct la Prima TV
  • Inițial, cei de la Dinamo Kiev ar fi trebuit să o înfrunte pe FCSB. Ucrainenii au anunțat că meciul a fost anulat din cauza declarațiile ofensatoare ale lui Gigi Becali, care a făcut câteva afirmații controversate despre situația din Ucraina: „Ăia sunt naziștii, știu eu! Șeful lor l-a pus pe Zelenski președinte”.

Nu e întâlnirea mea cu Mircea Lucescu, e întâlnirea noastră cu jucătorii din Ucraina. Este bine că se va juca acest meci pentru că putem ajuta refugiaţii. Mă încântă foarte mult. Mă întâlnesc cu cel mai mare antrenor din istoria României. M-am întâlnit cu el numai în amicale. Îmi doresc să fie un spectacol frumos.



- Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj

CFR Cluj și Dinamo Kiev, amical pentru pace

Înaintea partidei va avea loc un spectacol de sunet și lumină. Melodia „Imagine”, a lui John Lennon, va fi interpretată de ucraineanca Ruslana, fostă câștigătoare a concursului Eurovision, și de românca Adela Todoran. Printre invitații speciali se mai numără Vlăduța Lupău, Dorofeeva, Kateryna Pavlenko sau Julia Sanina.

„Vă așteptăm la un meci de excepție între două echipe campioane. Veți asista la un meci spectaculos, fără necesitatea punctelor. Toate încasările vor fi donate copiilor și celor care au fost afectați de războiul din Ucraina. Avem un țel comun: să fie pace”, a fost mesajul transmis de Mircea Lucescu înaintea partidei.

La Tribuna 2, tichetele pentru meciul caritabil dintre CFR Cluj și Dinamo KKiev costă 10 lei, iar în zona VIP - 50 de lei. În cazul în care Tribuna va fi umplută, vor fi suplimentate bilete la Tribuna 1.

Citește și alte știri de actualitate:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.