Marco Asensio (26 ani) s-ar putea despărți de Real Madrid în această vară. Spaniolul este dorit de AC Milan, formație care este dispusă să platească 25 de milioane de euro pentru transferul său.
În sezonul 2017-2018, atunci când ibericul a început să impresioneze în tricoul lui Real, madrilenii erau convinși că Asensio va deveni în scurtă vreme un adevărat superstar pe „Santiago Bernabeu”. Cu trecerea anilor însă, fotbalistul a început să stagneze, nereușind să devină un om indispensabil clubului din capitala Spaniei.
Astfel, în ultimii ani, pe postul de extremă dreapta, „Los Blancos” i-au folosit alternativ pe Asensio, Isco, Bale sau Rodrygo, fără ca unul dintre ei să-și câștige poziția de titular incontestabil.
Marco Asensio, aproape să se despartă de Real Madrid în vară
Astfel, Florentino Perez, președintele liderului din La Liga, este dispus să-l lase pe Asensio să plece în această vară, mai ales că madrilenii pregătesc transferuri importante.
În acest context, una dintre echipele interesate de Marco Asensio este AC Milan, anunță presa spaniolă. Italienii sunt pregătiți să facă o ofertă de 25 de milioane de euro pentru extrema madrilenă. Totuși, prețul ar putea fi un impediment în realizarea transferului, din moment ce Florentino Perez își dorește o sumă mai mare.
Situația lui Asensio depinde în mare masură și de fotbaliștii care vor veni pe „Bernabeu” în această vară. Dacă Mbappe va ajunge la Madrid, atunci șansele lui Asensio de a mai rămâne la club scap considerabil.
{{text}}