O victorie cu Cagliari şi o înfrângere a Romei cu Torino puteau aduce Interului al 16-lea scudetto din istorie cu trei etape înaintea finişului. Cruz şi Materazzi au marcat pentru succesul "nerazzurilor", dar capitolinii s-au impus şi ei, 4-1, oferind suporterilor interişti ocazia de a celebra tilul contra marii rivale, AC Milan. Inter a început în forţă partida de pe Meazza, Balotelli avand prima ocazie după numai 30 de secunde. Oaspeţii, în luptă pentru evitarea retrogradării, au înţeles avertismentul şi au replicat imediat, Matri fiind la un pas să deschidă scorul în minutul 3. Băieţii lui Mancini au continuat să domine, Cruz şi Balotelli trecând pe lângă gol înainte ca arbitrul să anuleze, corect, un gol al puştiului de 17 ani pentru un offside. Inevitabilul s-a produs în minutul 22, pasa francezului Vieira oferindu-i lui Cruz ocazia să înscrie golul său 100 în Serie A. Până la pauză, Inter a mai trecut de câteva ori pe lângă gol, Cambiasso fiind cel mai aproape în minutul 42. Mitanul secund s-a desfăşurat după acelaşi tipar, Balotelli, Stankovic, Cruz sau Suazo ratând desprinderea pentru gazde. Aceasta avea să vină în minutul 82, Materazzi înscriind primul său gol în acest sezon după o lovitură liberă excelent executată de Cristi Chivu. Românul putea să figureze cu două pase decisive în acest meci, însă Crespo a ratat un al treilea gol după un corner al căpitanului naţionalei. În prelungiri, echipa din Sardinia a redus din handicap, gol Biondini. Victorie pentru Inter, care întâlneşte etapa următoare pe AC Milan, o eventuală victorie însemnând al treilea titlu consecutiv pentru formaţia lui Moratti. Vezi aici o galerie foto de la acest meci Inter - Cagliari 2-1 (Cruz 22, Materazzi 82, Biondini 90+1) Inter: Julio Cesar; Maicon, Burdisso, Chivu, Maxwell; Vieira, Cambiasso, Zanetti, Stankovic (Materazzi 75); Cruz (Crespo 85), Balotelli (Suazo 77). Antrenor: Mancini. Cagliari: Capecchi; Canini, Lopez (Mancosu 76), Bianco, Ferri; Biondini, Cossu, Del Grosso; Jeda; Acquafresca (Larrivey 46), Matri (Cotza 79). Antrenor: Ballardini. Arbitru: Daniele Orsato
{{text}}