Campionate

Lui Guardiola îi e teamă de Liverpool: „Trebuie să fim perfecți”

Pep Guardiola// Foto-IMAGO

Articol de Aurelian Botezatu  —  joi, 21 aprilie 2022

Pep Guardiola (51 de ani) crede că, pentru a câștiga titlul anul acesta, Manchester City n-are voie să piardă vreun punct în cele 6 meciuri ce i-au mai rămas de disputat: „Liverpool e una dintre cele mai bune echipe din istoria fotbalului”.

Victoria lui Liverpool în derby-ul cu Manchester United, 4-0, l-a speriat pe Pep Guardiola. Managerul lui City a fost atât de impresionat de evoluția marii rivale că, la finalul duelului cu Brighton (3-0), de miercuri, a ținut în primul rând să tragă un semnal de alarmă. 

Lui Guardiola îi e teamă de Liverpool

„Cetățenii” au revenit pe primul loc, au un punct în fața „cormoranilor”, însă pentru Pep Guardiola e clar: „Astăzi ne-am asigurat matematic participarea în ediția viitoare a Ligii Campionilor. Dar, ca să luăm titlul, avem nevoie de un final de sezon perfect. Au mai rămas 6 meciuri de disputat și, dacă nu le câștigăm pe toate, campioană va fi Liverpool. S-a mai întâmplat cu ani în urmă, când a trebuit să câștigăm 14 partide la rând ca să ieșim campioni”.

Guardiola are și un argument solid pentru teoria sa: „Liverpool este una dintre cele mai bune echipe din istoria fotbalului. Una dintre cele mai bune care au existat vreodată. Jucătorii noștri știu asta. E păcat că n-am reușit să câștigăm împotriva lor, aici, pe Etihad, pentru că am fost mai buni. De acum nu mai avem voie să pierdem nici măcar un punct!".

Manchester City are un program ceva mai ușor

Adversari Man. CityEtapaAdversari Liverpool
Wolverhampton (d)33Aston Villa (d)
Watford (a) 34Everton (a)
Leeds (d) 35Newcastle (d)
Newcastle (a) 36Tottenham (a)
West Ham (d) 37Southampton (d)
Aston Villa (a)38Wolverhampton (a)

VIDEO. Rezumat Man. City - Brighton (3-0)

Citește mai multe știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.