Tenis

Revolta starurilor la Madrid, după ce Țiriac a vândut turneul: „Surprinzător și frustrant!” + românii, uitați de organizatori: „Sfârșitul unei ere”

Ion Țiriac alături de Bernie Ecclestone, în tribune, la Madrid / FOTO: Imago

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 21 aprilie 2022

Fernando Verdasco (38 de ani, 121 ATP) a pornit o mișcare de revoltă împotriva noilor patroni ai turneului de la Madrid. Paula Badosa (24 de ani, 3 WTA) e de partea lui. 

După mai multe tentative sortite eșecului Ion Țiriac și-a dus, în sfârșit, planul la final. La începutul acestui an vândut turneul din Madrid americanilor de la IMG. A primit în schimb suma de 360 de milioane de euro, iar alte 30 de milioane vor intra în conturi în următorii doi ani.

Americanii care conduc acum turneul au stârnit o revoltă în rândul jucătorilor spanioli, obișnuiți să ocupe domine lista wildcard-urilor până acum. 

Revoltă după vânzarea turneului de la Madrid

„Găsim surprinzătoare și frustrantă decizia ca cel mai mare eveniment organizat pe teritoriul Spaniei să arate atât de puțin (sau deloc) sprijin față de jucătorii spanioli. Criteriile folosite de compania care promovează turneul și de noii patroni sunt nerezonabile. 

Am simțit că este important să vă transmitem cât de triști am fost la vederea invitațiilor pentru tabloul principal și când am realizat că nu putem juca în propria noastră țară”, a transmis Fernando Verdasco, prin intermediul unui comunicat. 

Iberica Paula Badosa, a 5-a jucătoare a lumii, a reacționat și ea: „E foarte trist să vezi astfel de lucruri în tenisul spaniol, acolo unde există atât de mult potențial”.

Schimbări importante după „era Țiriac” la Madrid

Un singur jucător spaniol a primit wildcard pe tabloul principal masculin din acest an, Carlos Gimeno. Celelalte trei au fost acordate lui Andy Murray, Lucas Pouille și Jack Draper. În cazul fetelor, situația e și mai disproporționată, fără vreo jucătoare iberică (Naomi Osaka, Linda Fruhvirtova, Monica Puig, Marta Kostyuk și Qinwen Zheng).

Jurnalistul Jose Morgado a mai remarcat un lucru, notând: „Sfârșitul unei ere”. Niciun sportiv român nu a beneficiat de wildcard la actuala ediție, nici măcar în calificările competiției.

VIDEO Ion Țiriac nu înțelege deciziile luate de Emma Răducanu: „De ce?”

>

Citește și alte știri din tenis: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.