International   •   Campionate   •   AMENINȚARE

Harry Maguire a primit o amenințare cu bombă » Poliția s-a prezentat de urgență la casa fotbalistului

Harry Maguire / FOTO: Imago-Images

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 21 aprilie 2022

Harry Maguire (29 de ani), căpitanul lui Manchester United, a primit o amenințare cu bombă, prin intermediul unui mail.

Poliția din Cheshire s-a prezentat astăzi la adresa unde Harry Maguire locuiește împreună cu logodnica Fern Hawkins și cu cele două fiice. Câini antrenați special pentru a depista materialele explozive au fost folosiți pentru a depista eventualul pericol. 

Harry Maguire, amenințat de fani

Fundașul central al lui Manchester United a apelat la autorități din cauza unui mesaj de amenințare pe email. Potrivit celor de la The Sun, în conținutul scrisorii electronice scria că o bombă urmează să fie plantată în casa fotbalistului.


Un purtător de cuvânt al lui Maguire a precizat pentru sursa citată: „În ultimele 24 de ore, Harry a primit o amenințare serioasă. A transmis acest lucru poliției, care analizează casa chiar în aceste momente. Siguranța familiei este prioritatea lui Harry. El va continua să urmeze programul normal al echipei și nu va mai face comentarii suplimentare pe marginea acestui subiect”.

Miercuri, 20 aprilie, poliția din Cheshire a fost apelată pentru a verifica o amenințare cu bombă la o adresa din zona Wilmslow. Nicio evacuare nu a avut loc, dar, ca măsură de precauție, câini special antrenați au fost la fața locului astăzi, joi, 21 aprilie, pentru a verifica grădina și împrejurimile

- Comunicatul Poliției

Maguire, hulit de fanii lui Manchester United 

Evoluțiile modeste din acest sezon l-au transformat pe Harry Maguire în principala țintă a fanilor lui Manchester United. #MaguireOut a urcat în trending pe Twitter, iar legende ale clubului și fotbaliști rivali îl ironizează constant.


Prieteni, vă puteți imagina? Vă puteți imagina așa ceva... Tu ești Cristiano Ronaldo, unul dintre cei mai buni fotbaliști din istorie, ai secolului 21. Iar căpitanul tău este Harry Maguire. E nevoit să îl strige «căpitane». Dă-i banderola lui Ronaldo! Nu glumesc, Maguire. Ronaldo ar trebui să o poarte

- Alphonso Davies, fundaș Bayern

Citește și alte știri din fotbalul european: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.