Campionate

Declarație curioasă, la 15 puncte de lider: „Real are noroc că nu ne-am trezit mai devreme”

Xavi și Dani Alves// Foto-IMAGO

Articol de Daniel Scorpie  —  vineri, 22 aprilie 2022

Dani Alves (38 de ani) crede că Barcelona a decontat debutul dezastruos de sezon: „Ne puteam lupta la titlu, dar așa e viața. Ne concentrăm pe următorul obiectiv de îndeplinit”.

Barcelona și-a revenit greu după șocul celor două eșecuri la rând pe Camp Nou, cu Frankfurt și Cadiz, câștigând la limită la San Sebastian (1-0). Aubameyang a decis meciul cu o lovitură de cap, la singura execuție blaugrana cadrată a meciului cu Sociedad, iar catalanii au revenit pe locul 2, la 15 puncte de lider, având șase partide de disputat până la sfârșit.

Barcelona se bate pentru locul 2

Titlul este ca și adjudecat de Madrid, dar Dani Alves a avut o declarație curioasă și, totodată, amuzantă la finalul întâlnirii cu Real Sociedad. 

Real a fost norocoasă că ne-am trezit târziu și am început remontada. Ghinionul nostru, căci ne puteam lupta altfel la titlu. Așa este viața, am făcut un efort barbar încercând să strângem diferența. Ne concentrăm acum pe următorul obiectiv de îndeplinit. Dacă demaram mai devreme, mai speram să-i ajungem”, a mărturisit fundașul de 38 de ani, folosit joi seară 66 de minute de Xavi.

Xavi a luat-o în glumă: „Nu e timpul să scoatem pieptul în față”

Părerea brazilianului e însă contrazisă de cifre. Koeman a fost demis de la Barcelona când distanța față de los blancos era de 10 puncte. Acum, după 19 meciuri cu Xavi pe banca tehnică, ecartul s-a mărit și ar putea fi de 12 dacă Barça va câștiga restanța cu Rayo. 

De altfel, antrenorul catalan a luat-o ca pe o glumă: „Nu e timpul să scoatem pieptul în față”. Totuși, locul secund oferă avantajul de a evolua în Supercupa Spaniei, alături de campionă și finalistele Cupei Regelui.

63 de puncteare Barcelona și un meci de recuperat, la egalitate cu Sevilla și cu șase puncte peste Betis, ucupanta locului 5, primul de sub zona de Champions League

Citește mai multe știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.