Sportul în Rusia este politică

Ar trebui ridicată interdicția asupra sportului rusesc? De fapt, ATP și WTA atacă grav decizia All England Lawn Club de a-i interzice pe sportivii ruși și belaruși la Wimbledon.

Răspunsul la prima întrebare este evident, cel puțin pentru mine. Sancțiunile ar putea să nu fie deosebit de eficiente în impactul lor asupra comportamentului regimului, dar servesc ca o expresie a repulsiei morale, un semnal că nu vrem să avem nimic de-a face cu tine, sau cel puțin cât mai puțin posibil. 

Acest lucru implică toate domeniile, nu numai economie – și în special sport.

Unii spun că ar fi o prostie să hiperbolizezi importanța sportului; evident că nu este la fel de grav ca războiul sau un milion de alte lucruri. Deci, de ce să rănim oameni care nu sunt responsabili pentru păcatul originar?

Cazul Jesse Owens, instrument politic

Oricine a vizionat vreodată filmul lui Leni Riefenstahl „Olympia” din 1938, care a documentat Jocurile Olimpice din 1936 de la Berlin, înțelege importanța sportului pentru regimurile autocratice.

Jocurile de la Berlin trebuiau să demonstreze superioritatea rasei ariene, principiul lui Adolf Hitler. Dar un atlet de culoare din Statele Unite, Jesse Owens, a avut curajul să confiște spectacolul, făcându-i pe războinicii lui Hitler – „slabi ca ogarii, duri ca pielea, duri ca oțelul Krupp” – să mănânce literalmente praf. Führer-ul nu s-a amuzat; a părăsit în grabă stadionul ca să nu fie nevoit să depună mărturie la umilirea ariană.

Apropo, știați că Jesse Owens a fost exclus apoi de Uniunea Alergătorilor din State, tocmai pentru că începuse să fie presat de tot mai multe obstacole politice? 

A intrat într-un con de umbră și după cazul John Carlos și Tommy Smith, de la JO din 1968, când a avut o altă părere despre pumnul ridicat de cei doi atleți. Se confruntase cu atâtea probleme rasiale, încât a fost copleșit de ele.

S-a considerat o victimă a sistemului, deși rămâne și azi un simbol, un om care a dat peste cap o idee cretină a naziștilor.

Est germanii au învățat de la ruși

Un celebru strateg german a caracterizat cândva diplomația drept război prin alte mijloace. Același lucru s-ar putea spune despre sport, în special în perioada Războiului Rece. Acest lucru a fost cu siguranță adevărat în cazul regimului SED din fosta Republică Democrată Germană. Pentru regim, sportul a fost mai mult decât o competiție, a fost un Systemfrage - o chestiune de sistem, socialism vs. capitalism.

Victoriile sportive, în special împotriva sportivilor din Germania de Vest, au însemnat confirmarea superiorității sistemului socialist și, bineînțeles, a Partidului Unității Socialiste.

 Și de unde credeți că au învățat? De la sovietici, evident, care trăiesc și astăzi același ideal, când vine vorba despre sport. Luptele lor în orice sport sunt mijloace de propagandă politică.

Să vă dau exemple. Alexander Ovechkin este unul dintre cei mai buni jucători de hochei, evoluează la Washington Capitals, și se declară super fan Putin.

Și nu este singurul. Cu excepția lui Nikita Zadorov, care critică înverșunat regimul Putin, toți ceilalți ruși din NHL sunt oameni care laudă tot ce face Vladimir pentru mama Rusie. Ar trebui interziși că propagă politica Rusiei în sportul american?

Dar ce ne facem cu z-urile alea?

Rușii, în schimb, strigă și urlă că politicul n-are nicio legătură cu sportul, că trebui să-i lăsăm pe toți să joace, că ei n-au nicio vină. Cum adică? Dar “z-urile” alea formate din lanțuri de sportivi prin competițiile interne, nu cumva propagă intențiile unei națiuni criminale? Nu cumva asta fac sportivii?

Unul dintre argumentele cel mai des auzite în aceste zile pe tema interdicției sportive este că sportivii „nevinovați” sunt cei mai direct afectați de aceasta. „Îmi pare rău doar pentru sportivi” a fost o mantră adesea repetată de cei care comentează cu privire la interdicție.

În comparație cu suferința și anxietățile a milioane de civili ucraineni supuși bombardamentelor teroriste rusești, supărarea sportivilor ruși privați de posibilitatea de a concura la nivel internațional este de mică importanță.

Sportivii trebuie să înțeleagă că ei sunt și simboluri – reprezentanți puternici ai unei națiuni angajate ca agresor într-un război atroce. Și să mai înțeleagă că tot timpul au fost și vor fi instrumente ale regimurilor politice, mai ales când vorbim despre statele autocratice.