International   •   Campionate   •   ANGLIA

Erik ten Hag, plătit regește la United » Cati bani va incasa antrenorul olandez + Jucătorul pe care vrea să-l ia de la Ajax

Erik ten Hag vrea să-l aducă pe brazilianul Antony la United// Foto- IMAGO

Articol de Aurelian Botezatu   —  vineri, 22 aprilie 2022

Erik ten Hag (52 de ani), noul manager al lui Manchester United, va încasa la „diavoli” dublul salariului pe care-l are acum la Ajax. De la Amsterdam vrea să-l aducă pe brazilianul Antony.

Manchester United a oficializat joi acordul cu Erik ten Hag. Iar tabloidul Daily Mail a dezvăluit azi mai multe detalii din contractul pe 3 sezoane, cu opțiune pentru un suplimentar, al noului manager. 

Câți bani va câștiga Erik ten Hag la United

Tehnicianul olandez va câștiga la „diavoli” 9 milioane de lire sterline anual, aproximativ 10,7 milioane €. Dublul salariului pe care-l încasează în prezent la Ajax Amsterdam. Astfel, până în 2025, ar urma să-i intre în cont nu mai puțin de 32,1 milioane €. 


Același Daily Mail a anunțat că Ten Hag va fi secondat pe „Old Trafford” de asistentul său de la Ajax, Mitchell van der Gaag, dar ține să-l aducă lângă el și pe Steve McClaren, cu care a colaborat la Twente în urmă cu mai mulți ani. Clubul i-a propus la rându-i două nume: Mike Phelan, fost număr doi în era „Alex Ferguson”, și Chris Armas, adus de actualul manager interimar, Ralf Rangnick. 

Rangnick va rămâne în club la United

Rangnick va rămâne în club și sezonul viitor, cel mai probabil în calitate de director sportiv, și a anunțat o adevărată revoluție după 0-4 cu Liverpool: „Echipa trebuie reconstruită din temelii. Nu este vorba de a schimba trei, patru jucători, ci șase, șapte sau chiar zece!”. 

Prima achiziție ar putea fi brazilianul Antony, de la Ajax, pe care Ten Hag vrea să-l ia cu el la Manchester United!


22,6 milioane €pe sezon câștigă Pep Guardiola la Man. City. E cel mai bine plătit manager din Premier. Îl urmează Jurgen Klopp (Liverpool) și Antonio Conte (Tottenham), fiecare cu câte 17,8 milioane pe stagiune

Citește mai multe știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.