Dinamo s-a impus la Gaz Metan, scor 1-0, în etapa #6 a play-out-ului. Flavius Boroncoi, antrenorul medieșenilor, a amintit la final de o declarație făcută de Basarab Panduru, expertul TV Orangesport, care i-a trimis la școală pe fotbaliștii tineri din formația Gazului deoarece în fotbal nu le vede vreun viitor.
„Înainte de meci le-am zis jucătorilor să arătăm că nu e adevărat ce spun unii domni pe la televizor, care declară despre ei că trebuie să se ducă la școală. Le-am transmis că trebuie să demonstrăm că putem juca fotbal”, a spus Boroncoi.
„Sunt câteva echipe care sună și se interesează de jucătorii noștri. Mai au mult de muncă, dar eu am încredere în ei, au talent și merită să rămână și să crească în Liga 1. Eu i-am încurajat, le-am spus să uite meciul trecut și să arate că pot juca fotbal. Diferența de valoare și experiență s-a văzut însă”, a încheiat Boroncoi.
Panduru i-a trimis la școală pe jucătorii de la Gaz Metan
După ce Rapid a reușit scorul campionatului, 8-0 cu Gaz Metan, Basarab Panduru i-a trimis la „școală” pe tinerii jucători de la medieșeni: „Pot să le dau un sfat şi sunt sigur că peste ani îmi vor mulțumi. Mâine sau pomâine când se duc la stadion, să predea echipamentul și să se apuce de scoală. Să se apuce de carte, pentru că e mult mai bine. Aşa nu ai cum să faci absolut nimic. Nici fotbal, nici carte. Măcar te apuci de carte cât mai ai timp, poţi să faci o facultate”.
{{text}}