Adrian Mutu, antrenorul Rapidului, a vorbit despre succesul obținut de formația sa, 1-0 cu Sepsi.
După succesul care o duce pe Rapid cu un pas în barajul pentru cupele europene, tehnicianul a explicat de formația sa a jucat mai slab în prima repriză și ce a schimbat după pauză.
Concluziile lui Adi Mutu după Rapid – Sepsi
„A fost un meci dificil, așa cum mă așteptam. Știam că prima repriză va fi dificilă și de aceea nu ne-am hazardat. Știam că ei vor avea benzină doar pentru 45 de minute, iar în repriza a doua am zis că e timpul să accelerăm. Am fost precauți în prima repriză, nu am vrut să luăm gol, mai ales că Sepsi are o defensivă foarte bună.
Îmi doream ca în prima repriză să pasăm mai mult. Am făcut mai mai multe greșeli. Unii au încercat să dea pase decisive, dar eu voiam ca jucătorii să paseze mai mult. Am schimbat și tactica și i-am surprins”, a declarat Mutu la Orange Sport.
Golul a fost foarte frumos. A fost o execuție de fotbalist. Dar toată echipa merită aplauze pentru tot efortul pe care l-au depus și că au respectat sarcinile
– Adrian Mutu, antrenor Rapid
Cristiano Bergodi: „Atât am putut”
Cristiano Bergodi, tehnicianul lui Sepsi, a spus că nu-și poate critica jucătorii după această înfrângere, explicând că jucătorii au fost obosiți după meciul din cupă cu CS Universitatea Craiova (2-1), jucat miercuri.
„Atât am putut. Nu e ușor. Am schimbat 5 jucători. În prima repriză am jucat foarte bine. Din punct de vedere fizic, nu am putut mai mult. E greu să joci 3 meciuri cu intensitate. Nu le pot reproșa nimic jucătorilor. Mi-au plăcut în prima repriză. Am controlat jocul, am ajuns în careu. Rapid e 100% la baraj. Nu cred că se încurcă, având în vedere programul lor”, a spus Cristian Bergodi.
Am făcut un meci slab, în a doua repriză nici nu am contat. Scuzele nu-și au rostul, trebuie să găsim soluții, meciul acesta era foarte important pentru baraj. Sunt dezamăgit
- Robert Niczuly, portar Sepsi
Știam că suntem foarte obosiți. Dar Rapid a avut o ocazie și a marcat. Și noi am avut o ocazie, în prelungiri, dar n-am înscris. Iar fotbalul te pedepsește. Un egal ar fi fost mai echitabil. Sperăm să acumulăm 9 puncte în următoarele 3 meciuri și să ne clasăm pe 8
- Laszlo Dioszegi, patron Sepsi
{{text}}