Campionate

PSG, campioană în Franța! Al 8-lea titlu în 10 ani, după un supergol marcat de Messi

FOTO: Imago

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 23 aprilie 2022

PSG este din nou campioană în Franța! Trupa lui Mauricio Pochettino a devenit matematic campioană după 1-1 cu Lens.

Cu 4 etape înainte de finalul sezonului în Franța, PSG a devenit campioană pentru a 8-a oară în ultimii 10 ani. Echipa lui Mbappe, Messi și Neymar are 78 de puncte după 34 de etape, cu 16 peste Marseille, care are un meci în minus.

PSG e campioană în Ligue 1 după egalul cu Lens 

PSG a primit în această seară vizita lui Lens, locul 7, și avea nevoie de un punct pentru a fi campioană din punct de vedere matematic. 

După o primă repriză echilibrată, Lens a rămas în 10, cu Danso eliminat în minutul 57. După 11 minute, Leo Messi a marcat golul care i-a liniștit pe fanii lui PSG. A fost a 4-a reușită a acestuia, în 22 de meciuri în Ligue 1.

Golul starului argentinian a fost unul de generic: șut în vinclu, expediat de la 25 de metri. Pe final, Lens a reușit să egaleze și să umbrească un pic sărbătoarea lui PSG.

Corentin Jean a marcat în minutul 89, astfel că jucătorii lui PSG nu au sărbătorit titlul cu o victorie. În plus, aceștia nu au avut parte de sprijinul ultrașilor, care au părăsit stadionul înainte de final, în semn de protest.

În ultimii 10 ani, doar Monaco (2017) și Lille (2021) au reușit să oprească supremația lui PSG în Ligue 1.

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.